Pentru cei trăiți doar în capitalism o să pară un șoc faptul că pe vremea montatorului de flecuri ajuns cârmaci legendar nu se serba Paștele. Nici Rusaliile, nici Sfânta Maria Mare, nici celelalte, nici Înălțarea, Schimbarea la față, Ziua copilului, Ziua femeii, 1 Mai etc.
Pe vremea genialului din Scornicești nu existau 15 zile libere pe an, să poată bugetarul să se repauzeze.
Exista de fapt doar Revelionul.
De asta cred că a și intrat acesta atât de profund în mentalul colectiv ca o zi în care te răsfeți cu toate trigliceridele și hidrocarbonatele, poșirca și buna dispoziție care, îndeobște, lipseau în celelalte 364 de zile de opresiune de stat.
Pentru copiii care eram, frate meu și cu mine, Revelionul era o zi extrem de incitantă. Mama, sărăcuța, trebăluia la bunătăți toate zilele dinainte: salată boeuf, ouă umplute, fripturi, cârnați, mizilicuri, sarmale, plăcinte cu bănuț, torturi într-o sarabandă pe care noi, dotați cu stomac și în picioare, o apreciam.
Pe vremea aia gospodina nu se ducea la Carrefour, nici în piață la sibieni ca să cumpere piftia, caltaboșul sau cârnatul. Le făcea singură, sub presiunea pofticioasă a mâncăilor din familie.
O altă particularitate a revelionului la noi era faptul că tata mai închidea ochii și ne lăsa să facem câte un șpriț, cu sifonul ăla de metal, pentru care cumpărai capsule cu dioxid de carbon, ca să dăm noroc de câte ori voiam.
Era singura noapte din an în care eram lăsați să stăm în noapte cât puteam, urmărind scheciurile cu Dem Rădulescu, Stela Popescu, Ștefan Bănică, Toma Caragiu, Amza Pelea și toată acea generație care performează acum în ceruri, în zilele de pauză la imnuri religioase.
Familia noastră era mai numeroasă pe atunci. Erau nașa, tanti Aneta, nașul, nenea Nicu, bunica, Gabi, care veneau de obicei pe la noi, să guste din toate, să ne aducă dulciuri și, spre dimineață, să se lase tapați de câțiva lei la sorcoveală.
Încetul cu încetul cei de mai sus au predat echipamentul și au urcat spre ĂL de Sus (sau coechipierul lui de la Terme, că nu știu cum le-a mers judecata).
La revelionul din anul ăsta, din păcate, s-au reîntregit la petrecerea dintre pomii din Rai și cu părinții. Sunt convins că mama, săraca, a gătit și acolo toată după-masa. Era modul ei de a oferi.
Da, e o poveste frumoasă în care aș vrea mult să cred, că toți 5 au petrecut revelionul ăsta, că le vor petrece pe următoarele împreună.
Nu că aș avea eu vreo șansă, când o fi, să fiu primit cu ei. La dosarul meu nu trec de paranoicul de Petrică de la poartă.
Recunosc că pentru mine, un ateu pierdut într-o lume consumatoristă în care ai tot ce vrei în oricare din celelalte zile ale anului, Revelionul și-a cam pierdut farmecul pe care îl avea cândva. Este mai mult în zilele noastre despre petarde, pocnitori, epatare, spargere obscenă a banilor și voioșie artificială. Prea mare inflație de oportunități, de produse, de programe, de obligativității, și prea multe revelioane înșirate peste an.
Pentru mine a rămas doar o zi în care mă bucur că am scăpat de un an mai prost decât cel dinaintea lui.
Și singurul lucru bun despre Revelion este acela că în ziua asta mi-o amintesc în mod particular pe mama și modul în care ne făcea fericiți în această noapte.