tânăr şi frumos
eram centrul lumii
dar anii au trecut
atâtea m-au respins
că am ajuns spre margine
nici nu mai am de ce mă ţine
ce mai vezi tu acum la mine
de mă vrei

de la o vreme îmi tot aţii calea
sub mantia asta-mi pari
cea mai misterioasă femeie
înnebuneşti toţi fustangii
eu sunt om decent aşezat
nu ai şi tu bărbat acasă
de ce umbli după mine

tare mult trebuie să iubeşti
ai mâinile reci
de sinceritate
cât drum bătuşi până aici
tremuri toată de nerăbdare
abia aştepţi să mă săruţi
patima te face atât de vie
de ce ţi se spune aşa
moarte