aur nu înseamnă altceva decât o gloată, o aglomerare de slugi, diaspora unei idei care merge în șlapi si se întoarce cu uia la mami si la tati .

un popor de sfinți care taie-n felii lumina și repede o împarte condiționat nu va avea niciodată demnitate. smiorcăiți care se fac că nu văd că țara e plină de case de copii, o țară cum e aluatul nedospit, o alergare de semne care întrece scârba, un fel de pârț cu termopan acest aur, fel și fel de dude care merg la împăiat albine, mulți și răi, proști și ai dracului.

prefer să fiu împușcat în tâmple cu păsări și să fiu otrăvit decât să fiu căldicel. o țară în care presa scrisă și vorbită - în cea mai mare parte - linge scuipatul din care s-a născut. un popor care se pricepe de minune la săpat grădina în care stă pitită o taină, o casă fără număr, una părăsită în care vine uneori DUMNEZEU să se spele pe mâini de neputința care cântărește nimicul, o aglomerare de unii și alții care se reped să pupe ciortanul din care nici câinii nu l-ar mai vrea, un dumicat plin cu disidenți cărora li s-au confiscat mașina de scris pentru că n-a mai venit becali să le dea, un fluier găurit de valul unei lacrimi în care s-au înecat nu odată și asta din cauza rușilor a americanilor, a ungurilor, a unui lebădoi gras și fudul, din cauza tuturor și niciodată a lor.

cei mai mari dușmani ai românilor dintotdeauna au fost românii.

altfel... există ea și o românie grozavă: o ține DOMNUL la brâu ca să se coacă grâul acestor distanțe.