Toate aleile duc spre lac
ca un vârtej de iarbă și asfalt ce separă Ștefan cel Mare de Tei.
Trec de barieră, de terenul de baschet, de aparate,
de țarcul de câini
și drumurile se deschid verzi în fața mea
încă amorțite la primele ore ale dimineții.
Soarele urcă pe blocurile ce înconjoară parcul
iar de-aici, de jos, ferestrele par incendiate.
Îmi imaginez paturile calde, mirosul de somn din camere
aburii sutelor de cafele ce fierb în tandem la ora asta
pastele de dinți, fardurile de pleoape, parfumurile, cămășile călcate
toate gata de drum cât timp eu sunt aici, printre copaci
în jurul lacului în care se scaldă rațe.

În parc e locul unde urmăresc cum trece timpul
în liniștea lui blândă alerg și tai prin zile cum tai prin aer
anotimpurile vin, pleacă, mă îmbracă și mă dezbracă
le admir voiajul ca un spectator oarecare și știu că se duc odată cu puțin din mine
dar nu-i nimic
acum e primăvară și miroase-a flori
aerul e cald și face mugurii să plesnească
Forsythia e mereu prima, apoi vin cireșii, corcodușii, gutuii
magnolia bătrână într-un spectacol de excepție
mai târziu apar nuferii pe lac și vara e pe-aproape
încă o jumătate de an înscrisă-n cercuri la umbra copacilor înalți
înainte ca zilele să se micșoreze și să-aducă iarăși frigul.

Văd aceleași fețe dimineața devreme
alergători conștiincioși în colanți negri și tricouri fosforescente
oameni cu câini pe care aș vrea să știu cum îi cheamă
bărbatul care-și bea cafeaua pe aceeași bancă în timp ce eu îi dau ocol
ne intersectăm viețile în clipele petrecute aici
fiecare în lumea lui
integrați în peisaj ca rădăcinile copacilor în pământul umed
și-mi face bine să le regăsesc neschimbate, aliniate
de parcă mă așteptau înghețate în timp.
Când sunt aici și asfaltul se derulează sub tălpile mele
gândurile-mi devin rugăciune
și le dau drumul pe lac, unde pot pluti nestingherite
libere și sincere
fără supărare, fără ciudă
detașate de mine
ca o acceptare tăcută la capătul unei mari dureri.
În peisajul familiar îmi găsesc liniștea și mă simt împăcată
rănile dor mai puțin și vin aici să le vindec
pieptul mi-e mai ușor și vin aici să-l golesc
nu sufăr și primesc doar ce mi se dă
nu iau nimic în plus
nu mă cert, nu mă lupt
iar mintea mea nu plăsmuiește fantasme.

Când sunt aici printre sutele de gânduri mai apari și tu
și n-o să-ți spun niciodată
dar uneori mă rog pentru tine dacă te urăsc mai puțin
și mă rog și mai tare dacă te urăsc mai mult
și de fapt nu te urăsc deloc
dar nici dragoste nu cred că-ți port
sau poate așa mă împac eu cu timpul
cu neputința de-a fi mai bună și-a te ierta
mai puțin mândră și-a te suna
dar în diminețile în care mintea mi se duce la tine și sufletu-mi permite
îți cer sănătate, să fii ferit de rele
și chiar să fii fericit dacă mă simt generoasă
când tu poate dormi sau te învârți prin camere
eu sunt aici, pe aleile astea pe care le-am bătut de sute de ori
și-ți trimit un gând bun, atât cât pot duce
să te găsească atunci când ai nevoie.

La mulți ani.