Când lumea ți se pare de nesuportat, du-te într-un cimitir, plimbă-te vreo oră printre morminte, privește crucile, chipurile de pe ele, inscripțiile, evocă-ți poveștile lor, inspiră mirosul de pământ.... apoi du-te la gard și privește lumea de afară. Cum ți se pare?

Foaie verde cimitir
Unghiul meu e în delir
Unghiul din care privesc și cresc
În lumea de sub Ceresc
Luna și cu stelele
Cerul cu ventuzele...
Moartea ce o văd acum
E piftie cu magiun...
Foaie verde fosfor fiert
Eu pe mine nu mă iert

Nu port niciodată cravată. Nu mi-a plăcut niciodată cravata, nici cea de pionier, nici cea de mătase. Pentru că Moartea a fost și este mereu singura mea cravată. Am cravata mea!

Hai să revenim puțin la deceurile copilăriei. Să gândim cu mintea proprie, asemeni copiilor, care nu au decât asta la îndemână: mintea cu care s-au născut. Să ne întrebăm bunăoară: DE CE animalele nu privesc niciodată cerul?

Ai văzut vreodată un animal să se oprească în loc și să se uite la cer?
Se opresc, adulmecă în jur, apleacă capul și pasc
sau sfâșie carnea de pe un alt animal
se mai uită după alte păsări, sau fluturi
Dar la cer nu privesc niciodată
Poate doar peștii prinși în undiță și trași de noi în sus,
în aerul nostru,
și setea noastră de singurătate
care și ea este, ai observat,
tot un Animal.
Până și lupii, când urlă la lună, mai degrabă închid ochii
sau privesc așa, în gol,
nu în cer,
prin el...

Moș Crăciun, o introducere suavă în mașinăria înșelăciunilor pe care ni le livrează constant părinții noștri.
De ce am fost adus pe lume? Ca să exprim anumite lucruri ÎN CUVINTE. Înainte și după moarte, lucrurile se exprimă altfel. E un alt fel de ”comunicare”

Șnițel cu păr pe piept. Așa văd lumea în această clipă.

Pentru o reorientare a tunurilor minții. Amintește=ți cât de încet se mișcau tunurile din Navarone. Încet, cu răbdare, să punem tunurile minții pe cine trebuie.

Ciudată e patria mea / scăldată în muci și sudoare / de frică sudoarea de minte ne ia / ciudată e patria mea

Sentimentul de ciori deasupra capului, pe cer gri de februarie...

Când dau ceva la publicat și se publică e ca și cum aș sparge un furuncul care mă chinuie de luni de zile
Când dau ceva la publicat și nu se publică, furunculul se sparge, dar nu în afară, ci înapoi, în sângele meu...

Trec pe lângă un teren de golf. Sunt pe bicicletă și trec pe lângă terenul de golf de la Clubul Diplomaților și-mi spun brusc în gând, cu convingere: ”Ador, iubesc ideea de golf, dar nici prin cap nu-mi trece să mă apuc să-l joc în Realitate. De ce? Pentru că realitatea e o curvă, iată de ce.”. Mai târziu mă întreb: ”Ok, dar atunci de ce nu te scârbește realitatea bicicletei?” Știu eu de ce... Și cu asta am închis discuția cu mine pe ziua respectivă.

”Nu urechea trebuie ciulită
Muzica lumii folosește urechile cum cel care a băut
zidul sau trunchiul copacului” (Nichita)
Ca într-un leagăn eu port în creierul meu... (NS)
Tocmai m-am întors de la Operă, unde am văzut Lohengrin montat de Silviu Purcărete, și port încă în creier, ca într-un leagăn...
Vezi poemul Metamorfozele din Epica Magna
”Ochi de piatră în trup de apă” (trebuie să îngheți ca să nu-ți cadă ochii prin trup, până în tălpi)
”Lapte roșu de sabie aș bea/
când la începutul iernii crivățul întinde /
gâtul lui nesfârșit, cu cap de stea...” (din Epica Magna)
”Bărbatul este un animal indirect /
Gingaș sufletul lui de neînțeles este”
Poemul ”Strigăt de ferire”
Poemul Contemplarea lumii din afara ei.
Poemul A-mi da din mână de mâncare

Actul în sine de a naște este o erezie. Știi foarte bine că lumea în care trăiești este materialistă, nu are nici cea mai mică preocupare pentru suflet, ci doar pentru ”îmbogățire” materială și totuși faci copii, ca să te împuiezi, ca să te justifici, deși știi bine că astfel urmează să nenorocești încă un suflet, sufletul copilului pe care urmează să-l faci, sufletul copilului tău. Să-ți fie ție bine la cap, să știi că ai făcut ”ce trebuie”, ce e normal, ce face toată lumea etc.

Fac copil ca să las ceva în urmă, ca să aibă cine mă îngriji la bătrânețe (te va putea salva cineva vreodată?) Nu mă gândesc nici o secundă la sufletul acelui copil, mă gândesc numai la sufletul meu, cât am suferit etc
Iar ai citit în Nichita îmi zice, ca și cum mi-ar zice Iar ai băut!
Și chiar așa și este.
Într-adevăr
Jucare de litere am scris
și am lăsat pixul să cadă pe pisică.

Ceea ce vrem să transmitem atunci când spunem ”La Mulți Ani!”, este de fapt: ”Să ai o viață plăcută în continuare și mai ales o moarte ușoară. Eventual în somn” – asta dacă am avea mintea și sufletul curate.

Scrisul trebuie să curgă firesc, fără efort, așa cum curge sângele dintr-un gât tăiat sau dintr-o înjunghiere: Șocul a fost! Scrisul îi urmează. Nu scrisul e chinul, ci șocul care-l determină.

Vrem cameră la hotel cu vedere la mare că să stăm în ea și să ne uităm toată ziua la TV, să ne îmbuibăm și să dormim (Andra)
De ce? Pentru că latura abstractă a vieții a fost amputată de dogmatica creștină, care a călcat în picioare ideea de metaforă: reînvierea, virginitatea fecioarei – toate astea au fost transformate din metafore, în ”fapte”, ”minuni” etc – acum avem nevoie să știm că marea e acolo, la geam, la balconul camerei de hotel, că merităm... că am muncit – dar nu o mai vedem – nici cu ochii, nici cu mintea
Focus pe virginitatea fecioarei, focus pe dispariția trupului din mormânt, nu pe a sufletului din trup, atenție! Nu pe ”Vai de voi, farisei fățarnici!”, nu pe ”Tu când vrei să te rogi mergi în cămăruța ta...” mai degrabă pe ”Eu am venit ca să dezbin nu ca să unesc...”
Impostorii care i-au urmat lui Isus, agenții electorali, propagandiștii lui s-au folosit de imaginea lui pentru a-și impune interesele, pentru a-și realiza coșmarurile.

Nu sunt deloc mândru că am ”supraviețuit”. Aș fi fost mândru dacă aș fi știut pentru ce m-am născut.

Nu m-aș putea sinucide decât din iubire. Probabil că se va întâmpla atunci când în sfârșit mă voi îndrăgosti de mine. Accept bucuros să fiu ucis dar fără ură, fără încrâncenare, fără deznădejde, ci doar din iubire, din dorința sinceră de a mă elibera, de a-mi reda Libertatea, Zborul... Oricum, până la dragoste, am nevoie de Liniște...

Da, nu am nimic împotrivă să fiu soț, cap de familie, redactor, traducător, eseist, sportiv, bucătar, cu tot dragul și cu toată inima, cu condiția ca nici unul dintre aceste roluri să nu-mi anuleze ființa, să mă facă să uit cu totul de mine, cel care-și pune întrebările esențiale, ce este lumea asta, ce caut eu în ea, de ce am fost adus aici, să mă reproduc? Ca să-i transmit copilului meu ce? etc etc.. În momentul în care simt că rolul în care am intrat ia cu totul locul ființei mele, fac pasul lateral.
Fiecare frază pe care simt nevoia să o scriu poate fi portița către ce caut. Dar trebuie să o simt!

Fractura Enel

Economia națională ocupă un mic loc în umărul meu stâng. Politica globală este în sfârcul stâng...
Unitatea Occidentului? Frică!

Trezirea din Interior”? De la cine, de la urmașii adoratorilor lui Stalin?

Parcuri? Bănci? Ca să ne spunem ce?

”Să-ți dea Dumnezeu vânzare!” (babă în piață)

Bun ca o țigară după un antibiotic...

”Frica este calea către moartea măruntă” (Ben Gesserit în Dune)

Libertatea de exprimare este un mare dușman al celor care nu știu să se exprime. Se coalizează împotriva ei. (Pot fi cu cea mai mare ușurință agregați de către oricare dintre ei). Învățați-i să se exprime și nu vor mai fi curente iliberale, antidemocratice etc...
Libertatea de exprimare inspiră groază, nesiguranță, angoasă celor care nu știu să se exprime. Și sunt incredibil de mulți. Și se coalizează... Iaca de unde provine iliberalismul, radicalismul și toate celelalte.
Școala ar trebui să facă în primul rând asta... ba nu, Școala ar trebui să facă DOAR asta: să ne învețe să exprimăm exact ceea ce simțim. Atât! Când nu ești în stare să exprimi ce simți explodezi, asta e tot.
Când nu ai cuvintele la tine dai cu piatra, sau cu ce-ți vine la gură, asta e tot.

De când ”Dumnezeu a murit”, noi oamenii suntem cei care facem ”Realitatea”. După chipul și asemănarea noastră: strâmbă, nesigură, speriată, arogantă...
Realitatea poate fi falsificată foarte ușor, și poate fi falsificată atât de ușor pentru că omul nou, omul recent, cu toate supertehnologiile lui, este un om SLAB DE ÎNGER, fără Dumnezeu – pentru că l-a eliminat din joc, din orice calcul.
Ce fel de viață caut? O viață în formă de liceu – așa cum a fost văzută de mine într-o seară, din stradă, clasa aceea luminată și goală de la Dimitrie Cantemir.

Război în Ucraina – o găleată cu ulei ars de motor mi-a fost vărsată în creier.

Podul dinspre Bucureștii Noi – a căuta locuri prin care n-ai mai umblat de atunci, în speranța de a regăsi sentimentul de atunci

Și hai să-ți mai zic niște cuvinte, să-ți mai trântesc o pleașcă de mortar cu mistria în suflet, să te zidesc adică bă! Că băăă!

Creierul meu – sacul de box al putiniștilor?

Aproape toți șoferii din București îți dau prioritate la trecerea de pietoni. Nimic similar nu se întâmplă în mediul online.

Sosirea în iad poate fi la început ca o vacanță. De ce suntem atât de siguri că cum ajungem acolo cum suntem aruncați direct în oala cu smoală? Poate că totul începe treptat... ca aici, pe lumea asta.

Râurile de inteligență ale Patriei: să te scalzi, să plutești, să te bucuri de ele...

Să ne gândim la proști. Să ne punem în locul lor.

K, semne de moarte clinică a gândirii proprii:
1.
sfaturi pentru slăbit
2. Zelenski promovat electoral
G: Și americanii au făcut la fel în Siria
Zelenscki e pus de americani

Credința: când ai pierdut Fondul te agăți de Formă, adică de Imagine, de icoane, iconițe etc

Am fost împușcat psihic, torturat, abuzat, violat în nenumărate feluri. Cu toate astea...

Astăzi este 24 moartie

Bucurica de pădure

Obsesia de a nu părea prost mă ține pe loc (din actul creației?) Diferența dintre a te controla (a fi atent mereu la anumite repere) și a fi obsedat să nu pari prost pentru ceilalți.

Am privit dintotdeauna viața socială, socializarea, cariera etc cu cea mai profundă reținere și suspiciune. La început din instinct, apoi din instinct și rațiune: orice societate este alcătuită în mare majoritate din imbecili. Ca să primești ”aprecierea” ei, înseamnă de fapt să primești simpatia imbecililor. A ”evolua” după criteriile ei înseamnă de fapt imbecilizare – mai mult sau mai puțin coafată.

I-am urat unei farmaciste ”Vânzare bună!” Hm!

Stelian Dumistrăcel – Dicționar de expresii românești – Până-n pânzele albe, 2001.

Foaie verde Existență
Viața mea e doar Prezență?

Michelangelo cu dalta în obrazul meu... încearcă să elimine surplusul
Brâncuși privește în transă piatra în care sunt îngropat...

Înspăimântător să vezi ce efecte devastatoare are Spaima asupra îngustării orizontului individual.

”Mai bine ați demonstra pentru creșterea nivelului de trai al românilor” (com la postarea FB cu mitingul Pro Ucraina din Pța Universității, martie 2022)
”Eu privesc în spatele scenei” (Gabi Drochioiu)

”Ucraina greșește pentru că se expune bombardamentelor în loc să negocieze”, spunea recent într-un interviu la TVR3 Eminența sa domnul profesor Andrei Marga.
E ca și cum ai susține că o femeie atacată de un violator, chiar atunci, în timp ce e violată, nu trebuie să se opună, ci să încerce să lege un dialog, să discute, să negocieze în termeni civilizați, care să nu-l jignească pe domnul: Stimate domn, în opinia mea intensitatea activității dumneavoastre hormonale depășește ușor nivelul admisibil. Haideți să analizăm împreună ce am putea face. Ați suferit traume în copilărie? etc
Nenorocirea este că tipul ăsta de abordare este promovat inclusiv în lumea civilizată – mitocănia, prostia, Imbecilitatea, dezumanizarea sunt tolerate în numele libertății de exprimare, al egalitarismului etc Nu putem spune că dl Marga este o relicvă a vremurilor întunecate etc
După gândirea domnului Marga, oamenii care gândesc cu mintea proprie greșesc pentru că se expun, își expun rezultatele gândirii proprii, când de fapt ar fi mai bine să negocieze cu imbecilii, cu conspiraționiștii etc, pentru că aceștia sunt mai mulți, sunt o Forță etc.
Raspuns fb: ”dacă sugerați că Ucraina este fetița care poartă fustița prea scurtă, explicați puțin cum vedeți dvs situația: care ar fi fustița și de ce e prea scurtă? Chiar vreau să înțeleg în ce a constat ”provocarea”. Chiar vreau să fiu imparțial. Dar spre deosebire de foarte mulți care, de dragul imparțialității, inventează contraargumente de genul ”da, dar și ei...”, fără nici o altă justificare, decât aceasta - să se simtă ei ”imparțiali”, SĂ SE VADĂ CĂ EI SUNT IMPARȚALI, SĂ FIE CONSIDERAȚI IMPARȚIALI - mie îmi trebuie argumente concrete. Ce să fac, asta e...”

”Ne ucidem unii pe alții pentru a supraviețui pentru că suntem o ”economie închisă” (Eugen Ionescu)

Din instrument de informare, mass media a devenit instrument de exterminare, de eliminare din viața publică a oamenilor care-și văd de treabă.

Cu Moartea pe Televiață călcând
Viață sau Televiață?

Lumea exterioară mă asaltează zilnic pentru a-l smulge pe Dumnezeu din mine, ca să fiu ca ea, fără Dumnezeu.

Foaie verde Existență, viața mea e doar Prezență?

Părinți, rude, soacre, mătuși care ar trebui tratate ca niște Focare de infecție. Dar nu-i tratăm așa, dimpotrivă, și asta tocmai pentru că și sufletele noastre sunt infectate. Am vrea să ripostăm, am vrea să-i ținem la distanță, am vrea să-i izolăm, să ne desprindem definitiv de ei, dar ceva ne ține legați: deșeurile din suflet și din minte.

Sunt asemeni acestei antene inutile de pe blocul din fața ferestrei mele, sunt asemeni acelei antene care susține în această clipă patru porumbei visători. Privesc la mine ca printr-o fereastră (20 februarie 2022)
Titlu: NIMIC DIN TOATE ASTEA


N-avem nici cea mai mică idee despre ce ne așteaptă pe ”lumea cealaltă” și asta, probabil, și pentru că nu Dumnezeu a făcut lumea asta de aici, pe care trăim acum. Dacă Dumnezeu ar fi făcut-o, foarte probabil că ar fi existat niște similitudini cu ”cealaltă”, din care venim, care să ne permită să intuim ce ne așteaptă. Două opere create de același artist au întotdeauna anumite similitudini, anumite semne că este vorba de același ”stil”. Știu că înțelegi ce vreau să zic și știu că nu vrei să înțelegi.
Este perfect posibil, dacă nu chiar probabil, ca Dumnezeu să nu știe nici măcar că această Lume există, iar dacă ar afla de ea ar elimina-o imediat, așa cum arunci o muscă pe care o găsești în mămăligă în timp ce învârți în ea.
Când faci Universul nu ai cum să știi ce se întâmplă pe fiecare planetă... când faci mămăliga nu poți vedea imediat musca care a căzut în ea.
Este foarte posibil, dacă nu chiar probabil, ca această Lume să fi fost făcută de o divinitate... un fel de copil renegat al lui Dumnezeu, o zeitate inferioară, mistuită de remușcări, frustrări și regrete, care a creat-o FURÂND ceva esențial de la Dumnezeu, ingredientul esențial care să o facă să funcționeze. Așa cum rușii s-au folosit de tehnologia occidentală furată pentru a ”crea” ”propriile” mașini, avioane, etc, mașini și avioane care evident se strică mai repede, consumă mai mult etc.
Această lume ar putea fi jucăria acelei divinități inferioare – și mă refer aici la lumea omenească nu a planetei în ansamblu – chinurile noastre ale oamenilor sunt bucuria, rațiunea de a fi a acelui înger jegos, nespălat...
Lucrul acela, ingredientul acela cu adevărat divin, care a fost furat de la Dumnezeu, încearcă să strige la noi, să strige că a fost furat și încearcă periodic să ne tragă și pe noi spre locul acela din care a fost furat, să ne arate de unde a fost furat și unde ar trebui pus la loc, adică la adevăratul Dumnezeu: Isus a strigat – Biserica creștină l-a înăbușit; dorul nostru de Libertate a strigat la Revoluția din 89 – Iliescu și șleahta lui au înăbușit acel strigăt, îngânându-l, falsificându-l.

Isus, mesajul lui direct - a încercat și chiar reușise să ne trezească - propagandiștii care i-au urmat i-au înăbușit mesajul, l-au îngropat sub ziduri, ne-au adormit la loc...

Cineva sau CEVA ne orbește mamele, atunci când acestea iau decizia de a ne naște.

- Și după mașinile fără șofer ce mai urmează? întrebă copilul pe jumătate mort.
- Poate că trotinetele fără copii... Le vedem deja, pe la margini de drum, singure, pustii...

Sunt un om viu și un copil mort
- un lac cu laptele mamelor
- ”o reașezare în suflet a salvaților”

Toată copilăria și adolescența am trăit cu convingerea că ”viața”, lumea omenească e un lucru serios și eu sunt ăla neserios – care trebuie să devină serios. Am fost manipulat cu nerușinare.
Masacrele, exterminarea gnosticilor, au avut această unică miză: ca nouă astăzi să nici nu treacă prin cap că suntem, cu toții, fiii lui Dzeu și să credem fără să clipim că Isus a fost SINGURUL fiu al lui Dzeu. O metaforă sublimă călcată în picioare, aruncată în noroi de Biserica oficială.
Musulmanii ne numesc necredincioși tocmai din pricina acestui mic detaliu.

”Monaco, vingt huit degrés a l'ombre...” – asta ar fi bună de mantra de liniștire. Cum să fac să mi-o amintesc de fiecare dată când simt că îmi pierd mințile?
sau ”Ma plus belle histoire d’amour c’est vous”

Când începi să vorbești despre Frumusețe și ești privit cu un rânjet tâmp, apoi celălalt schimbă subiectul cu primul prilej...

Fereastra brusc deschisă către noapte – Ce liniște copleșitoare îmi spun – apoi îmi aduc aminte că am dopurile de burete în urechi pentru somn.

Opinia Publică adoptă pe criterii numai de ea știute (?) idioțenii precum sintagma ”Post Adevăr”. Cum adică Post Adevăr? Ce naiba poate să existe dincolo de Adevăr? Poate vrei să zici Post Argument.
La fel cu termenul Supranatural. Omul numește ceea ce nu înțelege el Supranatural. Ca și cum el ar fi Natura, Dumnezeu...

Alungă doamne fantomele care-mi defilează acum prin creier...

Este ceva fundamental greșit în faptul că ne naștem și este o binecuvântare în faptul că ni se îngăduie să murim. Dar nu putem spune asta fiindcă ne este rușine de mamele noastre, care s-au sacrificat pentru noi etc. Eu însă o spun, fiindcă îmi este rușine că m-am născut... Ne e rușine DE ele dar și PENTRU ele. Ne rușinăm în locul lor.... ca Marin Preda, care roșea de inepțiile rostite de alții.

Vine acuș o chestie mică, neagră și discretă... Moartea îi zice, și vom înțelege tot ce trebuie să înțelegem, ce am vrut să înțelegem în timpul vieții și nu s-a putut – fiindcă e imposibil: Viața ne împiedică.