De la tine mi-au rămas mai multe amintiri. În primul rând traducerea cărții „Pașadine” și „cheia” pentru vinul pașadinesc, băut în porții mici, ca pe un elixir: trei picături pentru intrarea în poveste; două, pentru nesfârșirea drumului; în fine, ultimul strop, în amintirea celor ce-au fost, să dea suflet picăturii de rouă. Ca un făcut, de când tu nu mai ești, și „cheia” aceea îmi joacă feste, nu mai e capabilă să deschidă vreo sticlă așa cum trebuie. Poate că a rămas doar o cheie pentru „pașadinele” pe care le-am scris anul acesta.

Mi-au rămas de la tine cărțile dăruite, pe care, nu întâmplător, le-am citit când era mai multă nevoie de ele. Am fost „prins” în drama inginerului din romanul lui Petru Popescu; m-am delectat cu versurile lui Octavian Paler, traduse de tine în limba franceză, precum și cu alte două cărți ale aceluiași autor.

Îmi rămâne-n amintire cât de mult iubeai poezia, câtă bucurie aveai să dăruiești poezie „preț de-o țigară”. Astfel, prelungeai starea de vis până dincolo de orizontul ființei de lut. Prima ediție a lui „Ben Cioglu”, apărută în tiraj confidențial, a fost aranjată grafic și publicată de tine la „Editura noastră”. Fără preț (adică neprețuită).

Acum, când nu mai ești printre noi, nu ți-ar fi plăcea să ne pierdem în lamentouri nesfârșite. Doar în ceara cuvintelor să modelăm dureri pe care n-ai mai apucat să le îmbrățișezi cu sufletul deschis către lume.