în cuta unui vis mă culc
pe stânga inima s-aud
şi fredonez mai mult tăcut
refrenul
ştii tu cărui gând...
coboară parcă din înalt
un blând îndemn pentru plutire
şi plec să nu mai ştiu de nimeni
într-un alt univers
curat...
cămaşa timpului o rup
rămână sufletul în pielea goală
să zburde dincolo de trup
râzând cu ochii lăcrimând
rouă stelară
că-mi este câine credincios
dar l-am ţinit prea mult
legat de gât şi priponit
prea des fără de apă şi de hrană...