priveai cu frică și remușcare somnul ei
știind că ziua va aduce distanță
acea distanță necesară, impusă, care să-ți dea sentimentul
că ești puternic plecând

noaptea nu a fost noapte
somnul nu a fost somn
ai numărat în gând fiecare minut
până s-a crăpat de ziuă afară
și în tine

căutasei o viață
exact acel om, exact acea respirație egală, exact acea ființă
al cărei somn îl vegheai
dar nu erai sigur
de tine
de alegerile tale
de faptul că nu va exista altcineva mai bun pentru tine

erai laș știind că o vei părăsi după micul dejun
erai laș știind că vei sacrifica din nou sentimentul, trăirile voastre, un moment de bucurie
de frică să nu simți prea mult
de frică să nu fii tu părăsit
de frică să nu suferi din nou
așa cum ai mai suferit

o respirație egală și-un râs ușor, inconștient, aproape - ți învinsese demonul fricii
aproape că uitasei
cum este să nu fii un jidov mereu rătăcitor

“nu pot să plec…”
“nu pot să rămân”
“nu pot să plec…”
“nu poți să fii puternic rămânând un laș”

în camera cu ferestre larg deschise intra o briză ușoară cu miros de sare și alge
două perechi de papuci plini de nisip și câteva prosoape colorate
erau gardienii unui nou răsărit