agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 319 .



holograma
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ioanip ]

2022-08-27  |     | 



Eforie sud. nadir. ultima zi. am autocar după amiază. bagaju-i făcut. mai am două dorinţe de împlinit, să prind un răsărit şi măcar un guvid din mare.

singur pe dig, mulineta-i întinsă. cu briza sărată în nări deschid cu briceagul o midie şi-i pun carnea în cârlig. se înbujorează blând şi vioi răsăritul. undeva departe mugeşte un vapor. pe ţărm pescăruşii iau micul dejun răscolind algele aduse de val.

agăţ înaintaşul de plumb. ştiu că guvizii sunt pe aproape dar încerc mai întâi s-arunc cât mai în larg poate prind un chefal. mă aşez pe scăunel, aprind o ţigară şi-aştept...

privesc la linia închipuită dintre albastrul de apă şi cer. o pleoapă timidă de jar se ridică din mare mirată la mine privind apoi soarele încet, încet se arată în toata-i splendoare luminând plenar două spinări de delfini unduind înspre mine.

mă ridic în picioare şi fac cu mâna. la soare, la delfini sau la mine, nu ştiu. supărate că le-o iau înainte, în zbor trecând pe deasupra-mi, mă ceartă două gureşe chirighiţe...

se zgâlţâna varga. mă precipit, înţep. în contratimp. a scăpat. nu-i bai... se încreţeşte marea ca de-un fior. aburi se ridică la capăt de dig. măi, să fie, ce-o fi? străpunsă de raze ceaţa se întrupează părelnic într-un tânăr fără de chip...

năluca, Ioane, năluca, îmi zic. sunt obişnuit să stau la taclale cu muzele mele. îl las să se apropie să mă întrebe: se prinde, se prinde? şi eu să-i răspund în doi peri: s-ar putea, cineva, depinde...

se aşază de-a stânga şi tace. îl prind în coada ochiului. pare a fi şi a nu fi. în gând îl asemăn cu internetul, îl accesezi e, nu, nu. tac şi eu, vorba aia, două guri care tac e de bine, cel puţin nu se ceartă. mă mănâncă totuşi limba şi-i zic: eu sunt Ioan... el, brusc: ştiu.
îmi cade fisa. şi?, îl întreb. e şi gândul meu, zice, încearcă...

zvâcneşte iar băţul, firul se întinde îndoindu-i vârful. m-aplec şi smucesc. în periferia câmpului vizual năluca dispare...

zgomotul clanţei mă trezeşte din somn. cine-i, mă-ntreb buimac, de şase ani clanţa dormitorului meu n-a mai fost atinsă de mână de om în afară de-a mea? e încă noapte şi-n slaba lumină de de la un bec depărtat de afară văd deschizându-se uşa încet. ridicat într-un cot cu ochii la uşă mă-nfior ca marea din vis.

de lângă pat se ridică doi ochi sticloşi şi dracul de mâţă, Mascuţa, sare în pat lângă mine. o iau de urechi şi o scutur: nebuno, nu ţi-e de ajuns că-mi furi pixul şi-l ascunzi în pantofi, pe sub pat, pe sub frigider, acum spune-mi, zăbăuco, cine te-a învăţat să deschizi uşa şi să mă sperii?...

dar pe Măscuţa am dus-o la ţară... mă uit. în mână ţin o foaie de hârtie A4 brăzdată cu şiruri de versuri scrise în fugă ce saltă ca valuri pe-o apă şi, jos în dreapta, în loc de semnătură sunt eu desenat într-o barcă... toane de creier, îmi spun şi mă buşeşte râsul: hai că ai scăpat de o dimensiune, dacă mai ţine...

barca se face cu mine mică pâna la punct. o rupe la fugă mereu mai alert devorând literă cu literă versurile până rămâne singur pe foaia albă cum albă-i fereastra când deschid ochii ...

pe sticla ei în colţul stânga sus o muscă. iau pliciul, mă apropii dar renunţ: las-o, bă, să se mai bucure şi ea de încă o zi...





.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!