Întâmplările cele mai veridice au loc doar în imaginație. Disperarea noastră din subconștient, cea pe care nu o simțim niciodată dar care e prezentă în toate nebuniile și excesele noastre, în toate amorurile imposibile și în toate dulcile greșeli pe care le facem cu bună știință, nu e nimic altceva decât amintirea faptului că vom muri, că viața e scurtă și că nimic din ce nu am făcut frumos sau bun nu ne va mai da șansa de a o mai face vreodată cu exact aceeași pasiune ca în ziua în care am avut pentru prima dată imboldul. Ne amintim doar ceea ce nu s-a întâmplat niciodată, ne hrănim spiritul cu evenimente ce nu au avut loc și iubim vieți pe care nici nu le-am trăit, nici nu le vom trăi. Ne mințim frumos ca să îmbătrânim la fel și să ieșim împliniți din viață, fără niciun pic de sentiment al ratării și fără regretul de-a fi putut face sau avea ceva și nu am făcut, nu am avut. Bunăoară eu... Hm... Am petrecut cu Lady Di o săptămână pe un iaht în largul coastelor Spaniei în acel august în care urma să moară, am cucerit Everestul alături de Edmund Hillary, am stat la taclale nopți întregi cu Gandhi despre libertate și egalitate, i-am servit cafele lui Jules Verne pe când scria "Ocolul Pământului în 80 de zile" iar lui Marin Preda i-am aprins țigări în nopțile de chin cu pământeanul său cel mai iubit, am scăpat nevătămat din Hiroshima pe 6 august 1945 și din Nagasaki 3 zile mai târziu, am fost în camera unde Bell a instalat primul telefon din lume și în cea în care Edison a aprins primul bec, am făcut vin cu dacii pe dealurile Cernei și i-am ridicat schele lui Manole la Curtea de Argeș, i-am făcut curte Annei Karenina și m-am însurat cu Catarina de Aragon în locul lui Henric al VIII-lea, am pus piciorul pe Lună înaintea lui Armstrong și am cântat în duet cu Sinatra la Las Vegas și cu Freddie pe Wembley, ehei, și câte și mai câte, că nici nu m-ați crede dacă v-aș spune și oricum, uite, s-a făcut târziu și ne mor reginele, ne cad imperiile și ne vin facturile...