da, în noaptea aceea cu lună
am crezut, călărindu-ne în popuşoi,
că noi vom fi o viaţă-mpreună...
de mână ţinându-ne, ameţiţi de iubire mergeam
spre şopron, s-o luăm de la capăt,
unde mi-ai spus că e o laiţă cu lăicer.
în bătaia lunii şi-n licăritul
stelelor de pe cer,
minunea vieţii-mi erai şi-n braţe
te-am strâns sărutându-te...
greşeala vieţii, scăpat-ai un pârţ
şi-ai fugit ruşinată...
în zori ai plecat la facultate în Iaşi
şi dusă ai fost pentru totdeauna...

era ca acum sfârşit de septembrie.
o viaţă de-atuncea s-a scurs.
mai exişti?
doamne, pierduto, în mine
de-ai şti câte-s de spus...