Probabil că nu sunt nici prima, nici ultima care avansează ipoteza că Biblia e un text circular, astfel încât Apocalipsa poate fi ipotetic urmată de Geneză. Diverse mitologii enunță propria lor cosmologie prin omoruri sau nunți de giganți sau titani – astfel încât din dinții unui uriaș iau naștere de exemplu munții, din măruntaie apar diverse alte atribute ale Terei. Acest gen de cosmologie e întâlnit în cazul mai multor civilizații, ca mit fondator, după care urmează epoca oamenilor obișnuiți, fie că sunt sau nu eroi exemplari. Ulterior, pe panta descendentă a unei civilizații, elementele culturii respective infuzează o cultură până atunci minoră, find transcrise drept alte mituri fondatoare.

Creștinismul propune o divinitate pervazivă – Dumnezeu există peste tot și continuă să existe și după vremea Genezei. Interpretarea Genezei biblice prin prisma teoriilor științifice este o tentație a multora, fiindcă se pot găsi corespondențe între cele două. El creează lumea prin intermediul simbolurilor, adică a cuvintelor, și funcționează ca un fel de gigantic computer, ale cărui părți componente sunt diversele ipostaze, obiecte sau fenomene ale lumii, interconectate logic. Separarea pământului de apă în ziua a doua poate fi acceptată și de știință – drept formarea continentului Pangeea – iar crearea lui Adam și a Evei drept construirea primilor androizi supuși voinței divine, care vor veghea la bunul mers al lucrurilor în lume, unde deja existau alți oameni primitivi ș.a.m.d. Fiindcă vorbeam despre știință și dogmele ei putem observa atributul de circularitate al teoriei Big Bang-ului.

Cicularitatea este o funcționare logică distinctă și predilectă a gândiri omenești - și ne place să ne imaginăm că sfârșitul unui lucru nu e chiar sfârșit, ci o revenire la origine și un nou început. In extremis ea este o tautologie și o lege de conservare a substanței. Explicațiile cauzale devin adesea axiome circulare, cauza se explică prin efect și reciproc. Lucrul acesta este vizibil în numeroase creații culturale – literatură, știință, religie, mitologie. Un alt tip de funcționare asemănător este dihotomizarea, care permite jocul dintre unitate și fracție sau multipli și este deci o cale predilectă a diverselor clasificări și definiții.

**
Iată răspunsul meu concis la problema universalelor, pe care nu o mai explic, căci și elevii de liceu o cunosc din manualele de filosofie.
Universalele sunt și nume și realitate în aceleași timp, dar în sisteme de referință diferite.
Ca rezultantă a gândirii, ele sunt doar concepte și se explică prin achizițiile lingvistice de-a lungul vieții – limbajul oral, scris, limbi străine, limbaje artificiale etc. S-a scris foarte mult în ceea ce privește filosofia limbajului, iar psihologia explică și ea formarea conceptelor și relația complexă dintre gândire – memorie – limbaj.
Să luăm un exemplu – există bomboane roz, volănașe roz, trandafiri roz – rozul atașat acestor obiecte este o proprietate generală a lor, ca un fel de numitor comun. Este acest roz atașat obiectului? Din punct de vedere al percepției obiectelor individuale, culoarea roz aparține imaginii lor și se explică prin neuropsihologia percepției și prin proprietățile fizice ale sistemului ochi-retină-scoarță cerebrală și ale undelor electromagnetice care îl stimulează – frecvență, amplitudine, durată. Saturația culorii este dată tot de proprietăți fizice ale obiectului perceput, ale aerului, ale ochiului. Însă noi cunoaștem și conceptul de roz, adică rozul ca substantiv, concept care nu depinde direct de tipul obiectului roz. Putem să ne imaginăm și elefanți roz. Rozul este un concept aproape de concret și include mai multe tipuri de roz – mai către alb sau negru sau către alte culori. Există rozul în mod real, poate fi el palpat sau înțeles ca un lucru real, așa cum putem atinge petalele roz ale unui trandafir? Din punctul de vedere al sistemului de concepte al unei limbi, rozul este doar un nume, un cuvânt atașat multor realități tangibile – nu ne referim aici la sensul figurat al cuvântului – anume a vedea viața și neacazurile inerente ei în roz. În același mod se formează și funcționează și conceptele mai apropiate de capătul abstract al dimensiunii concret - abstract. Și ele sunt doar vorbe cu care descriem o realitate. Deși aproape de concret, rozul e totodată un concept cu grad mic de generalitate, existând puțin feluri de roz. Un concept general este conceptul de felină, care include mai multe specii și indivizi. Concepte abstracte ar fi frumusețea, care e și general, existând multe feluri de frumusețe sau conceptul de infinit, abstract și aproape de individual. Aceasta dacă gândim în sensul coordonatelor carteziene ale conceptelor – cele două axe fiind valoarea de concretețe și valoarea de generalitate.

Cealaltă fațetă, existența reală a conceptului roz sau a altora e simplu de dovedit. Putem închide ochii și ne putem imagina sau putem reprezenta culoarea roz, rozul în general, la fel cum ne putem imagina obiecte colorate în roz. Pe ecranul mental lucrurile nu sunt gri, ci au culori mai mult sau puțin definite. Dacă nu credeți aceasta, încercați cu un cuvânt oarecare – să spunem mamă, care poate fi și el reprezentat în interiorul nostru, ca un sunet, cu frecvență mai mică sau mai mare, cu timbruri diferite, vorbit sau cântat etc. Mai simplu chiar – putem să ne cântăm singuri în gând o melodie, fie ca voce, fie ca sunet produs de pian, de clopote, de fluier etc. Este chiar posibil, cu puțin efort, să ne imaginăm un timbru încă neinventat al unui instrument inexistent pentru redarea acelei melodii. Astfel redăm concepte precum nota la, nota sol etc. La fel și rozul, îl putem imagina în absența lui. Este evident deci că cel puțin unele concepte concrete, dar și generale totodată, pot fi reprezentate mental, deci există real în biochimia și biofizica sistemului nostru nervos central. Și, dacă nu acceptăm teoretic această existență, dacă credem că microsoapele aduc doar iluzii și electrozii pe scalp nu spun nimic real sau că rezultanta bioelectrică la nivelul individului nu e constantă pentru toate aparițile cuvântului roz în viața sa, atunci vom fi obligați să acceptăm că o anumită conformație sau configurație neuropsihică pentru evocarea culorii roz de exemplu – probabil specifică fiecărui individ, ca urmare a drumului său individual de succesiuni stimul – reacție de-a lungul vieții – are origine într-o conștiință universală, de asemenea reală, un argument posibil pentru existența divinității – sau cel puțin al unui sistem ierarhic și ecologic, în care indivizii sunt sfere concentrice sau nu, al unui psihism universal, al unui sistem conceptual universal. Astfel, plecând de la conceptele concrete, putem construi și concepte abstracte, de la cele individuale putem ajunge la general și îl putem explica drept ceva real, o constelație de nuclei sau centri nervoși sau un tipar universal ca rezultantă a stimulărilor individuale. În acest mod putem atașa o componentă reală, evident diferită de la individ la individ, conceptelor cu grad mare de abstractizare. Toate cele spuse evocă binecunoscuta zicală că vorbele dor, că au un efect direct asupra mediului, fie și doar microscopic, sau asupra individului.
În aceeași manieră putem avea rozul stocat pe hard discul computerului. Sau dimpotrivă, el este doar o rezultantă a funcționării lumii circuitelor electronice. Problema dacă lumea computerizată este mediul nostru înconjurător sau dimpotrivă este parte din noi înșine necesită altă discuție.