Simt nevoia să scriu încă o dată rezumatul clar al vieții mele. Adevărul este că am fost un om perfect – așa cum sunt mulți oameni, eu nefiind de acord cu ideea că perfecțiunea nu există; eu numesc perfecți oamenii care au preponderent calități, nu au defecte care să dăuneze altora, sunt inteligenți, buni. La fel am fost și eu, am fost un om perfect și puteam fi acceptată ca atare, pentru ceea ce am fost mereu și drept ceea ce sunt. Am avut un caracter și un suflet întrutotul frumoase și bune, la nivel intelectual superior, cu multe calități și fără defecte, în afară de câteva lucruri minuscule. Totodată nu am greșit nimic, nu am făcut niciun rău. În ciuda evenimentelor rele, am avut abilitatea de a întreține relații cu alții frumos și bine, inclusiv cu proștii sau cu familia, dar am fost izolată forțat, chiar monstruos, încă din 1984. Am fost torturată mereu, otrăvită și mi s-au luat drepturile fundamentale. Nu am fost niciodată nebună – așa cum spun unii despre mine - și nu am înțeles de ce psihologii și psihiatrii au mințit despre mine, fapt pe care îl puteam dovedi. Am început să scriu blogul meu de memorii la aproape 30 de ani de când m-au izolat și au început să mă tortureze. Am fost acuzată că nu m-am împăcat cu soarta și că, prin scrierea acestui blog, mi-am făcut familia și țara de râs. Nu am avut această intenție și cred că nu e vorba de așa ceva, fiind clar că a fi neștiutor legat de viața cuiva sau prost nu este o rușine. Am scris acest blog nu ca pe o lucrare literară, ci ca o tentativă de a îmi apăra viața, și de aceea am explicat clar adevărul, fiind clar că eram omorâtă, chiar dacă nu aș fi scris nimic niciodată. Am considerat și consider că omorârea și torturarea unui om bun și nevinovat este ceva foarte rău și are consecințe grave asupra altora și a societății, fiind clar totodată că nu victima e vinovată de aceste consecințe, acesta fiind un motiv adevărat pentru care am scris, nu doar din cauza periclitării exitenței mele. Absolut tot ce am scris pe blog, în cele mai mici detalii, este adevărul, erau mereu suficiente dovezi pentru a arăta clar aceasta. Repet, nu am spus nicidată nicio minciună și totul pe blog e adevărul. Trecutul nu m-a deranjat, fiindcă nu am greșit nimic, a fost mereu vorba de prezent și viitor. Unii au spus că oamenii mă disprețuiesc că am povestit totul în public, deși ei nu pot înțelege efectele torturii zilnice și ale izolării inumane mai mult de 20-30 de ani. Am fost un om tăcut și liniștit, prudent și discret, răbdător. Nu sunt nici în prezent nebună și am fost mereu binele. Nu am putut înțelege niciodată de ce oamenii cred că eu îi făceam de râs spunând adevărul, nu am ghicit aceasta, nu am avut de unde, nu e vina mea și mi s-a explicat că este fiindcă au mințit despre mine mereu și în rest au interpretat greșit toate afirmațiile mele, fapt pentru care ei au imagine total greșită și rea despre mine. Deci ar fi putut fi adevărul și nu s-ar fi întâmplat nimic rău. Totuși nici acum nu e prea târziu ca să nu fiu omorâtă, acesta a fost un alt motiv pentru care am scris totul și nu am închis blogul. Scriind totul despre mine am oferit altora și multe gânduri bune și imagini frumoase – câteva - în poezii. Am explicat totul despre gândirea mea și despre faptul că nu am greșit nimic, dar unii spun în mod absurd că oamenii m-au condamnat la moarte deși am fost complet nevinovată - deci putea fi adevărul și nimeni nu ar mai fi vrut moartea mea. Explicând modul în care gândesc și prin meditații filosofice, am oferit în aparență gratis material unor oameni răi, oameni care nu au suferit și nu au abilități cognitive deosebite – adică un fel de hoți de suflete - care au dorit să mă cunoască doar ca să mă înglobeze în gândirea lor prin înțelegerea realității percepute și înțelese de mine, în maniera în care se dau dia-gnostice. Ca și cum prin scris mi-am croit sicriu, dar speranța unor lucruri bune și pentru mine și pentru alții încă nu m-a părăsit. Adesea au spus că mie mi s-a făcut așa de mult rău, încât nimeni nu poate crede adevărul.