era sălbatic, viguros la trup şi drept,
eram şi eu doar cu noroace-n păr,
trăiam fără de gânduri cenuşii,
speram voioşi în viitor.
dar viaţa e cum e şi, pentru el
se hotărăşte în majoritate moartea
iar eu, că m-am împotrivit, să-i fiu călău.
le-am mai cerut răgaz de-un an
spunându-le că-l fac frumos şi agreat.
cu chiu cu vai au acceptat...

cu plan făcut şi pregătit cu toate,
în zi cu nori subţiri şi fără vânt,
m-am dus la el. lângă portiţă stătea
cu două braţe ridicate, ca de predare.
mă citise oare-n gând?
i-am spus: nu vin să te ucid,
eu am să-ţi fac ceva ce poate o să-ţi pară
că-s rău la suflet şi te-am schilodit
dar viaţa ţi-o salvez şi vei fi fericit,
mă iartă dacă-o să te doară...

i-am scos un ochi şi i-am pus altul
şi pe al doilea şi i l-am schimbat
apoi, atent, dar fără milă şi braţele i le-am scurtat.
pe răni cu alifie dat, cu ochii bandajaţi
a mai zăcut o vreme...
după un an m-a-ntâmpinat
râzând cu flori albroz şi cu flori roşii.
de toţi era iubit...

în timp coroana i-am boltit
pe arcuit grilaj de fiar peste cărare...
an după an tot mai bogat în floare
creştea şi, pe sub bolta lui
plecatu-mi-au părinţii duşi cu ochii-nchişi, fără suflare...

ieri l-am găsit cu frunzele căzând sub vânt
şi, curios, cu două flori târzii în toamna asta caldă
deschise, ochii-mi să le vadă ca mulţumire... se zice
că sunt nostalgic şi cam ramolit, hei şi?
nu m-am putut abţine şi l-am mângâiat
cu drag pe vechea-i cicatrice...