Sonia ridică mâna, scrisă de Lavinia Braniște, e o carte interesantă, alertă, despre cum discuțiile legate de politică infuzează prin generații viața oamenilor, în special publicul țintă descris în acest roman – generația în jurul vârstei de 30 de ani (încă tineri, în viziunea personajului principal, Sonia, care consideră cu indulgență că poți fi tânăr până la 40 de ani). Sonia are o anumită oscilare conflictuală între forme de conduită specific adolescentine și specific adulte, conflicte care apar și în alte sfere ale psihicului său, fapt pentru care participă constant la ședințe de psihoterapie individuală. Sonia mărturisește că îi este foarte greu să privească empatetic în trecut, și de aceea dificil să se transpună în ceea ce era înainte de decembrie 1989, când ea nu exista încă sau era foarte mică. De asemenea, Sonia mărturisește că i-ar fi foarte greu să privească peste ani, la sinele ei în vârstă de 50 de ani. Una din șansele pe care i le oferă mediul de la marginea intelectualității cu interese culturale este oferta ca ea să scrie un scenariu pentru un lungmetraj despre relația conflictuală și complexă dintre Zoe Ceaușescu și Elena Ceaușescu, despre viața particulară a acestor două femei.


Pe măsură ce Sonia avansează în cercetarea acestui segment al vieții sociale dinaintea Revoluției din 1989, apar și multe eșecuri, piste de cercetare arborescente sau fără temei, dezamăgiri, renunțări și concluzii amare, sceptice, cum ar fi că istoria este de altfel o speculație a trecutului. La un moment dat, acela care oferă titlul cărții, Sonia ridică mâna, cu o idee pe care o lasă nepronunțată – anume că este jenant, obscen, să se povestească anecdote în public despre timpul comunist în prezența tinerilor din sală dar și a bătrânilor și a celor pe care soarta i-a nedreptățit, lăsându-i nostalgici legat de vremurile vechi. Având în jur de treizeci de ani, Sonia e un caracter nevrotic, are diverse tulburări fizice și psihice și își acceptă cu dificultate problemele feminine intime. Cuplul Elena-Zoia Ceaușescu se stinge treptat în fundal, fiind psihologic înlocuit de evoluția relației oarecum dificile a tinerei femei cu propria ei mamă. Autoarea demască cu scepticism futilitatea demersului de memorialistică justițiară.


Adevărata întoarcere în trecut a Soniei are loc în partea a doua a romanului, când își vizitează bunicul pe linie paternă și începe să cunoască câte ceva despre tatăl ei, a cărui moarte după o non-relație de mulți ani, deoarece divorțase de mama ei, o impresionează, rupe rutina ei cotidiană. Într-o comunitate restrânsă, ea învață legea conformității în grup, legat de biserică și de bârfele mai mult sau mai puțin adevărate despre foștii securiști prezumptivi, inclusiv bunicul ei. Caracter rebel și agitat, Sonia manifestă adesea masca ei de Zorro, prin mici ieșiri temperamentale în fața actelor nedrepte ale societății. Altminteri este un om cuminte, care și-a inventat o voce interioară de înger care să o ajute, când avea optsprezece ani și a plecat de acasă. Cu toate că, în opinia ei, viața adevărată există în acele orașe mai mici, ea își acceptă propriul scenariu (fiindcă pe celălalt îl lasă cu puncte de suspensie), și se întoarce în București, în viziunea ei un tărâm al nebunilor și circului de purici iritabili, printre care se recunoaște pe ea însăși, mereu gata să îndrepte lucrurile cu o vorbă arțăgoasă.


Întreg romanul, cât și finalul plat, neconcluziv, pledează însă pentru acceptare și integrare, chiar dacă putem obține doar câte un salt mic din când în când. Sonia, cu exces de zel în demersul autodescoperirii sinelui său, o întreabă pe mamă de ce numele ei este Sonia și i se răspunde vag, un fel de aluzie probabil la patinatoarea norvegiană Sonia Henie – cu o viață controversată politic, un fapt de actualitate, cum însăși Sonia din carte experimentează în cercetările ei, în care apar și anticomuniști și nostalgici elogioși și religioși în ce privește timpurile comuniste.

Am citit această carte cu scopul de a înțelege o parte din interesele generațiilor mai tinere - am prezentat aici mai mult un rezumat, nu e un studiu aprofundat.