Ziua era înnorată. Sentimente sau reacțiile chimice, cum le numeam, îmi oboseau fiecare părticică din mine. Clipele păreau minute sau ore. Îmi era dor de ea, de ochii ei frumoși, de chipul ei luminos, de miciile reacții ale vârfurilor buzelor ei. Trecuse deja ceva timp și dorul nu se stinsese deloc. Urma să ne întâlnim. Era luna cadourilor și speram să obțin un zâmbet dulce pe chipul ei cu surprizele mele. Se făcuseră mici scenarii cu noi doi stând la masă și jucând un joc cu ordinea în care să aleagă cadourile. Printre ele erau 3 cutii identice. Eram curios cum alege providența, prin mâna ei magică, unul dintre ele, și care va fi. Era un joc simbolic, un fel de rugăciune către nimeni, să văd dacă îmi arată un semn, care probabil va fi adevărat. Eu deja alesesem să cred în acel semn.
A fost uimitor. De data asta drumul parcă dispăruse cu totul, timpul trecuse fulgerător, eram aproape de ea atât de repede. Mai avea 10 minute… 5 minute și apoi, deodată, mașina ei a apărut. Am urcat în mașina ei, prin traficul aglomerat, să găsească un loc de parcare. Dumnezeule, dacă exiști, cum ai putut creea o astfel de ființă? Era incredibil de frumoasă, purta un pulover mulat și fustă. Picioarele se vedeau sub volan, cu tatuajul ei colorat și cu cizemele ei superbe negre crescute peste genunchi. Eram oare în Rai? Fiecare clipă alături de ea era ca un mic miracol care se întâmpla. Mă gândeam doar cum să fac să păstrez câte un pic din acel miracol. Nu am rezistat mult și la prima încetinire a mașinii m-am întins spre scaunul ei și am furat un sărut. Un dulce și cald sărut. Ne feream de lume din cauza diferenței de vârstă și a dorinței ei să nu fie văzută cu mine. Pe mine nu mă deranja. Pe mine mă făcea mândru, fericit până la culme. Dar pentru mine nu vârsta ei mă făcea să mă simt așa, ci ea cu totul, felul ei de e a fi, faptul că era atât de deosebită de lume încât să mă facă și pe mine să mă simt deosebit. Avea tot ce aș fi dorit în o femeie, și în același timp o voce divină. Oricum încercam să o caracterizez, tot timpul îmi venea în minte: este magică. Tot ce făcea ea, tot ce atingea, tot ce spunea părea ceva magic pentru mine. Nici nu mă interesează lumea. Am ajuns la concluzia că lumea te face să fii altul decât cel care ești. Vreau să fiu Eu. Aș fi vrut ca și ea să mă iubească cu pasiune, cu nebunie, cu gelozie și disperare. Să mă adore cum o ador eu, să îmi arate sufletul ei așa cum eu îl arăt ei. Aș fi vrut să nu îi mai pese atât de mult de lume.
Mașina își continua drumul. Eram fascinat să mă uit la ea. O priveam de parcă orice secundă era ultima pe care o trăiam. Sorbeam mișcările ei și pieptul meu era plin de fericire. Nu există un fel corect sau posibil prin care eu să descriu această fericire. Nu știu câtă lume o pot trăi.
Ne învârteam căutând un loc de parcare. Am furat un alt sărut. Am făcut o poză doar cu noi. Nu a ieșit bine, dar pentru mine avea colțul acela din sufletul meu fericit și știam că de fiecare dată când o voi privi o să pot să retrăiesc fericirea de atunci. O idee năstrușnică a apărut în mintea mea: “Ce s-ar întâmpla dacă în timp ce conduce îi pun mâna între picioare?”. Părea o nebunie, dar îmi doream să fac asta, să îi văd reacția, să văd dacă va începe să conducă ezitant. Am făcut-o, fericit și prin mișcări decente, atât cât se putea de decente. Nu a tresărit, nu m-a respins. Am râs amândoi și am început să îmi plimb mâna pe tatuajul ei de pe picior. Eram atât de fericit. Jocul ăsta mă făcea să mă simt intim cu ea, mai aproape de alte vise mai nebune. Ne uitam să găsim un loc de parcare, dar mă rugam în sinea mea să nu îl găsim atât de repede. Aș fi vrut să știu dacă trecea câte un fior prin ea la fiecare atingere, așa cum trecea prin mine. Mintea îmi înregistra fiecare secundă de fericire. Le doream sculptate în inima mea.
Am găsit un loc. “La naiba!” spunea mintea mea. Am oprit și am sărutat iar buzele ei delicioase. Parfumul ei era acela al unei femei venite cu puteri magice să îți răpească inima. Cadourile trebuia să i le dau acum. Nu avea rost să mai mergem cu ele la restaurant. Am început jocul din mintea mea. Am scos cele trei cutiuțe să își aleagă. Toate erau identice la exterior. Am ales cercelul cu inima. Celelalte erau cu o stea și unul simplu. Doar ea purta astfel de cercei. Am început să cred că inima era un semn pentru un viitor așa cum îl doream. Tot ce îmi doream era să fie fericită. Nu cadourile îmi doream să o facă fericită, dar dacă zâmbea o clipă măcar din cauza lor, eu eram cel mai fericit om din lume. Simțeam fericirea ei cum dansează un dans de suflete și aburi alături de fericirea mea.
Am găsit un loc în care să stăm. Un restaurant plin de oameni, cu doar o masă pentru doi care ne aștepta. Am fost un pic dezamăgit pentru că trebuia să stăm față în față, și masa ne permitea greu să ajungem unul la mâinile celuilalt. Mi-aș fi dorit să o ating des pe mâini, să simt unghiile ei în mâinile mele. Dacă o atingeam, simțeam acea energie magică a ei cum se materializează în realitate și mă face să conștientizez în fiecare moment cât de norocos sunt că este acolo cu mine. Fumam și ne priveam. Zâmbetul ei cerea explicații, dar mie îmi aducea fericire. Ea era fericită. Ce o făcea fericită, părea puțin important pentru mine, dar îmi doream să fiu eu motivul.
Jocurile dintre noi ne făcea să ne cunoaștem. Ieșeau la iveală alte și alte lucruri noi despre fiecare dintre noi. Mă întreb acum câte mai îmi aduc aminte? Magia ei se întindea în toată încăperea. Pentru mine existau culori doar dintr-o direcție. De fiecare dată când ochii ei se propteau adânc în ochii mei mă pierdeam într-o cascadă de vise și fericire. Cascada cădea puternic în inima mea și nici o rocă de tristețe a trecutului nu îi putea rezista.
Seara se apropia de final. Aveam drumuri separate spre casă. Aș fi vrut să nu se termine. Mă simțeam încărcat cu fericire ca o baterie care se încarcă la infinit. Nu era de mirare că îmi doream să fiu cu ea tot timpul, fiecare secundă. Eram unic în felul meu de a iubii sufocant și lipicios. Mă întrebam câteodată dacă sunt defect sau dacă este ceva normal și de dorit de alte femei din viața mea.
Am ajuns iar în mașină. De data asta săruturile erau legătură între suflet și trupuri. Îi simțeam limba umedă, buzele calde și sorbeam respirația ei în mine, să pot trăi prin ea. Am atins iar
picioarele ei fine. Mâna mea își trăia viața periculoasă pe marginea prăpastiei spre Rai. Nu îmi doream mai mult, deși căldură care se simțea era foarte ademenitoare.
Săruturile era atât de plăcute. Sufletul meu era undeva sus și mă privea fericit. Buzele ei erau moi, plin de deliciu, calde, senzuale, euforice. Îmi plăcea atât de mult să rămân acolo, să savurez totul, să îmi plimb mâna în părul ei, pe gâtul ei fin, pe urechea care mă asculta respirând prin sărut. Doream atât de mult să simtă și ea ce simt eu. Nu vreau doar eu să fiu fericit în acest dans de inimi și respirație magică! Dorințele mele se împlineau! Simțeam anestezia clipelor magice a trupurilor noastre fericite.