ieri m-am pârjolit în aşa hal cu rachiu
încât şi popa s-a mirat că nu i-am devenit client de ultim drum,
acu mă doare capul ca la covid
şi-mi ies din larve fluturi negri în maţe,
e ca şi cum ai face dragoste cu o femeie în doliu,
îmi vine să urlu la 112
dar dacă află ăştia că eşti băut
se uită ca la un excrement la tine
îmi tratez morbul mahmurelii cu înc-un pahar,
unul singur,
sângele să-mi spele carnea
rachiul de ieri s-a împuţit acolo
şi miroase a hoit de câine turbat
anesteziind măseaua ce începuse să doară
zău că mi-aş scoate-o să nu mai pun în gură apă de foc,
nu încercasem să mă sinucid
dar urciorul era prea plin
şi mă învăţasem cu el piesă de muzeu, gol
îl umplusem doar aşa, să văd dacă mai merge la apă
de unde să ştiu eu că apa era de flacără
şi combustia uneia mai cerea una,
coma mă privise cu ochi înfriguraţi
da iaca, nu i-am devenit client demonului de popă
deşi racla începuse să-mi crească în arbore
şi huma prinsese să caşte gura
pe măsură ce se scurg ceasurile redevin om
scurgându-mi în gură dezlegarea limbii
corabia pleacă, rămân fără legănarea picioarelor
lepădând pe hârtie cuvinte, braţul încă mai tremură
în frica povestirii lui ieri
fusesem cât pe ce să joc de la egal la egal cu orice nefiinţă
ţintirimul îmi promite că data viitoare mă va lua la el acasă
mă promit câine de curte ţinut în lanţul propriu
să nu mai pot alerga prin ograda desfrânării paharului