agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-01-27 | |
Cei care nu aleg să meargă la Biserică, de fapt, aleg să ajungă în Rai numai după ce trec prin Iad. Drumul lor spre mântuire, în sine, se înfăptuiește prin suferință. Asemenea lui Hristos care întrupează îndumnezeirea în creație ca pe o constrângere a ceea ce nu poate fi limitat. Cu alte cuvinte Întruparea fiului lui Dumnezeu este în sine o suferință, un Iad necesar, care, ca act de sine dăruitor, jertfitor, dureros în sens absolut, sacru, dumnezeiesc, nesfârșit, incomensurabil, în lipsa căruia calea spre mântuirea creației, a desăvârșirii și îndumnezeirii este lipsit de orice orizont. Fără această balansare, calea, drumul spre îndumnezeire nu s-ar justifica. Ar fi lipsită de obiectiv. Cum Iadul ar fi lipsit de sens în lipsa Raiului, precum și existența Raiul nu s-ar justifica fără Iad. Biserica, în acest context, ca trup divino-uman al Fiului lui Dumnezeu, rămâne condiția primară a existenței binelui și răului sau a transfigurării răului, suferinței și durerii, a jertfirii în iubire, iertare, dăruire și justețe, ca imagini pe care de-a lungul ființei le întruchipează Raiul. Pacea, în lipsa Războiului, nu mai reprezintă un ideal. Așadar, lupta pentru Pace justifică Războiul în aceiași măsură în care Iadul definește hotarul care îngrădește Raiul. A trasa granițe între Bine și Rău, între ceea ce voiesc cei care își justifică voința de putere și dreptul la reprezentare, în numele voinței celor care îi susțin prin cei ce își justifică opțiunile datorită dreptului de a vota, și cei care își justifică puterea pe care o dețin în virtutea faptului că cei care consideră că a vota este o manipulare a unei administrații nedrepte, este același lucru pe care îl pretinde Biserica credincioșilor ei, atunci când își justifică învățătura din perspectiva relației dintre autoritatea care o guvernează în numele unor ideologii și voința ale celor care, în numele experienței de credință, se manifestă și se prezintă ca parte, ca membrii ai Bisericii. Cu alte cuvinte, existența Bisericii, înțeleasă aici ca instituție, este necesară pentru a justifica atât pacea cât și războiul. Biserica, de fapt, își întemeiază existența pe contradicția dintre Bine și Rău. Ea își întrupează ființa din dialogul omului războinic aflat în căutare păcii lui Dumnezeu. A războinicului ce, în numele păci, al dreptății, adică al celor care nu pot singuri să își justifice rolul pentru care au fost să fie în această lume, sau a celor care au nevoie de a-și justifica bogățiile pe care le-au adunat în această lume, fie în numele Păcii, fie în numele Războiului, necesită justificarea de a fi, adică protecția ființării, prezenței, a intereselor lor. Raiul, așadar, își justifică pretenția pentru a reprezenta pacea, în aceiași măsură în care Iadul pe cea a războiului. Prin urmare fiecare opțiune ecleziologică luptă pentru a exista. Ca atare, lupta și frontul în care se jertfesc cei care cred în aceste idealuri, sunt concomitent manifestări atât ale Binelui, cât și ale Răului. Nu Pacea, cum nici Războiul, sunt caracterizate de frământările armelor, deoarece, și una și cealaltă se folosesc de ele în aceiași măsură în care Raiul sau Iadul nu trebuie înțelese ca stări contradictorii, contondente, ca locuri de pedeapsă, ci ca adevărate câmpuri de luptă care se oferă spre a fi cucerite. Doar aceia care le cuceresc dobândesc dreptul de a fi considerați cetățeni cu drepturi depline ai Raiului sau ai Iadului. Așadar, pentru a ajunge în Rai, ca și pentru a ajunge în Iad, este nevoie de strădanie, de sacrificii, de luptă și de un mare efort. În nici una dintre aceste stări nu poți fi primit doar pentru că ți-ai dorit să ajungi acolo. Este nevoie fie să te lupți pentru a deveni mai bun decât te-ai născut, fie să te lupți pentru a distruge ceea ce este deja bine făcut în tine, ceea ce ai primit bun de la naștere. Fiecare cale este la fel de generoasă cu opțiunea personală. Totul depinde de decizia de a te naște din nou, precum și de toate celelalte stări pe care le presupune această re-devenire. Ca atare, sinele devenirii, fenomenul complet al stării depline, este generat, indiscutabil, de calea care duce spre Rai prin Iad în aceiași măsură în care nu se poate imagina Iadul în lipsa Raiului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate