ori poate că este, dar nu știu eu
eu nu înțeleg
chiar și acele pinilor cad și se înnoiesc
care trunchi comun, care pin de la roma
care fântână a tinereții de lucas cranach cel...

mă gândeam să scriu ceva despre moarte
nu despre moartea aceea cu coasa din picturi
războinică sau pestilențială
ci despre moartea domestică și intimă
cu ambalaje igienice și asistență medicală

oricum muritorul de rând crede
că e bine ce a rânduit dumnezeu căci noi nu suntem zei
și stăm agățați de firele din barba lui solomon
sau plutim pe o ambarcațiune fragilă
o luntre a lui caron care ne poartă în altă landă misterioasă
și ce s-ar face pământul dacă nu ar muri nimeni?
cine s-ar mai naște sau ce? câți am fi?
și cum să existe schimbare și creație fără distrugere?

așadar vrem să murim sau vrem să moară alții
pentru viitorul nostru și al copiilor noștri
prin urmare omul de rând (care rând?)
gândește totuși că oamenii se înmulțesc prea mult
dar de unde oare are geniu ca să știe asta
sau este el cumva zeu statistic sau mesager al zeilor?

nu contează ce sunt ei, cei pe care nu îi cunoaștem
nu contează că și ei au copii
că sunt caritabili și deștepți
oricine poate crede că ei trebuie să moară
fără vreun motiv clar anume
deci ce se întâmplă fraților?
pe de-o parte unii răi se luptă cu alții ca să îi doboare
de dragul banilor de dragul puterii
ba chiar unii cred că se luptă pentru pace
alții buni sau nenorociți se roagă să fie omorâți
sau se omoară ei înșiși
sau mulțumesc politicos
celor care le fac favoarea să îi ajute
să intre în pântecul pământului
de ce să nu mulțumim pentru un lucru normal și folositor?
de ce să nu ne bucurăm că disoluția noastră
face loc altor creații și creaturi?

dar ar însemna că hamlet și ofelia aveau deci dreptate
că romeo și julieta că macbeth avea și el
și othello și toți...
tragedienii marilor culturi
îmi vine a plânge domnilor...
dacă e bine să mori și nu contează cine sau cum moare
atunci tot așa bine putem spune invers
că e mai bine să murim imaculați
sau poate deloc sau poate nu e bine
sau poate e mai bine viața trăită cum cred cei buni
nu bunii din pământ ci oamenii frumoși și buni
căci viața e totuși bunul cel mai bun
suntem legați de ea vrând-nevrând și de moarte asemenea

de exemplu în faldurile și folderele minții mele
există memorie încă și vie și moartă ca apa din poveste
și ochelarii bunicii despre care știa oftalmologul
despre care știau soția și fiica lui
despre care știau elevii pe care îi medita
care știau despre iliada și odiseea
despre care știau toți pământenii
care știau despre medicii lor curanți
care știau despre ADNul speciilor de musca țețe
și despre pneumococi
despre care știa și violonistul unei orchestre din londra
care știa muzică și o cunoscuse pe bunica
trăiască viața!

* notă: e un text încadrat la personale, nu e poezie, finalul e inspirat de poezia pentru copii ”țăranul e pe câmp”, a cărei ultimă strofă a fost mutilată, fiindcă odinioară se termina, conform altor vremuri, drept: ”butoiul e-n cămară/ butoiul e-n cămară/ și cheia e la tata”, cu ura, drăguța mea corespunzătoare.