agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-02-08 | |
Gramatical „a șterge” este verb. În acest sens dau ca exemplu câteva activități care definesc ideea gramaticală: a șterge o linie de creion de pe o coală o poți face cu o gumă de șters, a șterge o linie desenată pe o scândură o poți face cu șmirghelul, a șterge o linie desenată pe pământ cu un băț o poți face cu talpa piciorului... Sunt, par lucruri firești.
Pe de altă parte oricine poate intui că există și un sens mai profund al acestei acțiuni. Astfel, despre verbul „a șterge” poți spune că îți propui să ștergi memoria, amintirile unui om, unei familii, unei comunități, unui neam sau unei nații. Pare simplu și chiar așa și este. Istoria are mărturii în acest sens pe care nici măcar nu le putem enumera. Mai mult, gândind filosofic, acțiunea de a șterge comportă valori raționale multiple. Poți șterge matematic valori potrivit formulelor sau poți anula fizic legi și dimensiuni potrivit definițiilor. Istoric activitatea de a șterge este o lucrare a învingătorului. Teologic această acțiune nu există deoarece se petrece într-un continuu care devine perpetuu, deși, dogmatic acțiunea comportă valențe diferite. Cu toate și prin toate acestea verbul „a șterge” a existat, există, va exista pentru și dintotdeauna. Imperii și culturi uitate, demult pierdute, sunt descoperite prin „urmele de melc” pe care le-au lăsat de-a lungul timpului. Civilizațiile altor vremuri încă ne strigă din trecut dorind să ne spună că și ele au fost cândva ceea ce suntem noi azi și că pentru cei care vor veni noi suntem ceea ce au fost ele altădată. Raza unei stele care a murit, s-a stins demult, într-un timp imemorial, dar azi încă lucește privirii în spațiul devenirii noastre, după cum spune poetul nostru național. Așadar, se pare că din praful care rămâne, după ce ștergem ceea ce ni se pare a fi surplus, se nasc sau rămân, adică devin și se împlinesc, alte idealuri și alte vise. Acestea se pot ridica într-o altfel de realitate prin care construiesc o lume despre care nu ne-am fi gândit și nu am fi gândit-o că poate exista. Neștiința noastră, neîncrederea noastră, ignoranța noastră este motivul pentru care viitorul pornește mereu de la un alt și nou început. Este greșit? Este bine? Sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem imperios din dorința de a fi și de a rămâne înțelepți, precum și din necesitatea de a învăța din greșelile înaintașilor noștri. De aceea trebuie să acceptăm că ceea ce înțelegem, ceea ce gândim și convenim nu ne este pe deplin definitoriu. Calea proprie poate fi sau nu poate fi o amăgire. S-ar putea să fim orbul aflat singur pe cale prin noapte ori profetul aflat la fel de singur în pustiu. Un blestemat. De aceea este necesar să acceptăm că nu există un unic drum propriu, precum nu există numai o singură cale pentru ca lumina să treacă prin întuneric. Lumina nu poate fi orbită de lumină, căci raza ei, întâlnind o altă rază produce și mai multă lumină, pe când, întunericul, deși caută alergând în întuneric, odată ce întâlnește lumina, se manifestă ca și cum s-ar întâlni pe sine și, lovindu-se de propria sa incertitudine și profunzime, se confundă pe sine cu și mai mult întuneric, ceea ce dă naștere unui perpetuu mobile al ființei care devine din sine ceva alergând fără direcție spre niciunde. Astfel, întunericul este fluid. Un întreg care nu se poate manifesta și nu poate exista decât curgând în lumină. Întunericul are sens în și prin lumină, pe când lumina dobândește sens nu prin întuneric – căci numai lipsa ei îl generează – ci prin propria manifestare. Întunericul nu poate exista prin sine, adică prin propria sa manifestare. El este lipsa luminii. Lumina însă poate exista fără întuneric, deoarece își este suficientă sieși și proprie manifestării. De aceea putem spune că lumina poate fi reprezentată numai în absența întunericului. Potrivit gândirii logice, ceea ce afirmăm este corect, dar pentru gândirea filozofică lumina comportă valențe profetice. Nu în zadar un vechi gânditor din Elada căuta lumina în plină zi prin urbe purtând în mână un sfeșnic aprins. Ceea ce trebuie să înțelegem și să reținem este că a căuta lumina nu este o activitate desfășurată în noapte și prin întuneric. Acolo oricine o găsește, o poate vedea și tânji după ea. Poetic vorbind - și nu doar - fluturii o caută caută în același fel. Ba, mai mult, aceștia se aruncă în flacăra ei arzându-și aripile, pierzându-și astfel definitiv datul nativ al zborului, al visării. Vai de aceia care s-au născut fluturi! Pentru a căuta lumina trebuie să o faci în lumină, în plină zi, în adevăr. Acolo unde umblă cei care au ochi să vadă și urechi să audă. Adevărul se înfrățește numai cu adevărul. Însă, din nefericire, ochii unora sunt deja orbi de prea multă lumină, iar urechile altora nu mai sunt capabile să asculte de zgomotul alăutelor. în general, azi preferăm lăutarii care cântă despre patimi și plăceri și nu despre frumos, despre inefabilul desăvârșirii. Trebuie să ne amintim, în acest sens, că și Solomon a greșit cândva înaintea Absolutului atunci când, tocmai din dorința de a-L lăuda, a chemat lăutarii și, pe muzica lor, dansa și juca înaintea poporului care, a descoperit astfel că împăratul lor nu le mai cunoștea, nu le mai înțelegea idealurile, pe Dumnezeul lor. Cineva – și când spun cineva ar trebui să o fac cu litere mari – trebuie să înțeleagă că lumina prea multă, de fapt așezarea propriei priviri în această intensitate luminoasă, orbește asemenea întunericului. De aceea, a fi în lumină nu înseamnă a fi neapărat întotdeauna pe drumul cel bun. Deoarece, atunci când ești în lumină ești, de fapt, în atenția tuturor. Iar a fi în atenția tuturor înseamnă că strălucești cel mai tare. A străluci atât de tare necesită grija de a nu orbi, tu și, mai ales, pe cei care îți sunt aproape. Totodată, a nu orbi pe toți ceilalți pe care te străduiești să îi convingi că sunt pe drumul cel bun. Cu alte cuvinte, să te faci tuturor toate ca să îi câștigi pe toți. Această postură implică mult echilibru, o vastă experiență și talent nativ. De aceea, revenind la ideea din începutul textului, „a șterge” nu este o simplă corectură a unui modus vivendi, a unei idei generale, a unei perspective ce are nevoie să se construiască pe sine ca stare universală, ci o revenire la originile și planurile inițiale ale sinelui. Este necesar, prin urmare, să ne reamintim că trebuie - spre neuitare și spre o continuă lucrare a tuturor celor care doresc să urmeze această cale - ca cei care se ocupă de ștersul evenimentelor, faptelor, actelor, fenomenelor ori gândurilor, să nu uite că fiecare dintre cei care pot și voiesc să poarte mereu asupra lor guma de șters, șmirghelul sau dalta spre a repara erorile trecutului, trebuie să fie conștienți ceea ce își asumă. Lucrarea lor comportă în mod imperativ datoria de a construi perspectiva viitorului. Obligația lor primordială este – așa cum spuneam și la început - de a-și aminti mereu că „a șterge” înseamnă, pe de o parte, a îndrepta și consolida greșelile neintenționate ale înaintașilor, și, pe de altă parte, a munci asiduu din toată inima lor, din tot sufletul lor și din toată ființa lor, în Cariera Luminii ca exemple care au înțeles de ce predecesorii lor nu pot, nu trebuie și nu au de ce să fie păstrați în memoria celor care își asumă identitatea de urmași, fie și anonimi, îmbumbând din umbra acelora care se nasc spre a rămâne în căutarea Luminii. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate