trăiești pe pielea suburbană a orașului în zona subcetate, un loc de unde poți ridica ochii spre oraș, așa prins în chingi, demodat și limitat cum îi șade bine unui oraș cu istorie lungă, cu ziduri groase și turnuri de veghe, considerând că a fost construit să reziste la asedii barbare

privești deasupra ceții de peste tine și vezi licărind lumini, dai deoparte inhibițiile și vezi orașul deasupra ta, snob și rece, ca o pălărie de ciupercă, privindu-te cu condescendeță - tu nu ești nici rece nici cald, nici sărac și nici bogat, nici înțelept nici naiv, nu corespunzi, ești un punct așezat strategic pe hartă, etichetat și clasat de la început, de parcă cei de sus știu totul despre tine încă din antichitate, în cercul lor de fortificații și catacombe, în armura lor de convenții și prejudecăți

pe jos poți ajunge în centru într-un sfert de oră, dar pășești cu jenă, stingherit de hainele tale, chiar dacă sunt la fel cu altele, fiindcă ești presupus suspect, presupus pretendent, dar deocamdată ești etichetat drept marginal cu viața metisată de educația superioară pe care ai asimilat-o și parcă alt oraș a crescut în fagurii memoriei, un oraș deschis și curat, fără pretenții nobiliare sau bresle proprii de magistrați, un oraș în care nu te pierzi, în care poți veni cu bocceluța, din care poți pleca la fel

care nu profită de tinerețea sau bătrânețea ta, unde nu ești tăiat și utilizat ca zarzavatul într-o oală comună, unde nu te simți separat de cei aflați dincolo de zid la numai doi-trei pași distanță deasupra ta, unde ai voie să crești ca un corcoduș sălbatic printre merii altoiți, unde ai voi să te scuturi frumos, la voia întâmplării