adevărul tău e că
nu există abstinență.
doar inerție.
prețul lucidității
e castrarea voinței.
la fel ca în dependență
nu știi să spui nu
deși toți terapeuții din lume
îți spun că ăsta e un pas necesar
spre vindecare.
vindecarea nu există.
e doar o formă de socializare.
oamenii cer tot de la tine.
li se pare prețul normal.
pentru încrederea investită.
ori penitență.
la rândul tău faci pe plac tuturor.
nu poți spune nu.
vrei să repari dintr-o dată
toate greșelile.
să ai mintea ocupată
tot timpul.

și vine un singur moment.
unul fără întoarcere când
adevărul te lovește în moalele capului
mai ceva ca o fractură de peroneu
după o beție vârtoasă:

în ochii lor nu ești decât același bolnav.
aceeași brânză bună-n burduf de câine.
admirația lor nu e decât o formă febrilă
de a profeți căderea.
de a-și hrăni omenescul.
de a nu face degeaba
umbră pământului dacă vor spune
am avut dreptate era previzibil.

în ochii tăi
nu ești decât o bovină
însămânțată artificial.
stai pe marginea patului
și te întrebi cum e ok:
să simți mâna alunecoasă prin rect
ori să te anesteziezi bine
să te trezești buimac
și s-o iei de la capăt.
fără să mai conteze că
ești gestant cu o moarte.