agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-03-16 | |
Nu stau astăzi deloc la hotel Oasis,
nu stau nici la Frigiliana, Nerja, Malaga în vreo cameră cu vedere spre Sierra Nevada, stau într-un centru, ca însoțitor, Sancho Panza al lui Don Juliano Quijote de Maia, nu de Mancha, Maia fiind undeva prin Bărăgan la 80 km de București — are colegul de la 208 un somn ca de prunc, a fost s-o vadă două zile pe Dulcineea, prima soție, de la care are o fiică de 29 de ani, despre care nu știa că a terminat nu demult Dreptul, a luat un Rent-a-car și a parcurs 400 de km să le vadă în cetatea Alicante pe-amândouă, soția și-a refăcut viața c-un bărbat portughez, cu-n Figo mai mic, dar și Don Juliano are 1,83 m, aproape cât Figo, ce să zic la centrul catolic, numit pompos Cristo Rei (al Regelui Crist), unde însoțim elevii de posticeală să facă practică în domeniu prin Spania, este mișto și nu prea, mie-mi place hrana, dar nu e voie să vorbim tare, m-a certat doamna șefă de grup din Miercurea Ciuc aproape de ora 8, micul dejun, vorbeam pe canapeaua din hol luni, îmi sucisem rău piciorul drept, puteam să-l clintesc doar în părți, la dreapta, stânga, nu puteam să-l îndoi din genunchi, nu puteam să pun greutate în mers pe el, o fi crezut că eram Ovidiu și protestez că n-am dreptul să capăt de La Cucina o cafea pe la șase, nu au aici bancomat, că-i prea scump să dai taxă primăriei, pusesem picioarele pe brațul canapelei, crezuse madama ciucană abia decolată că aici o fi stabiliment de nebuni cu gratii obloane metalice rabatabile la geamuri, nu știa de ce pocnesc mereu ușile închise, credea că umblă unul dintre bucureșteni cu pocnitori ori sparge pungi de ambalaj, i-am zis să tacă, nu vede ce durere am eu, i-am recomandat să-și ia dopuri de urechi, uite, și-acum sforăie Don Juliano Quijote în pat când pe-o parte, când pe alta, mă simt Marin Moraru lângă Toma Caragiu în altă monstruoasă operațiune zi-noapte, o să-l și trezesc cu șuierat în urechi, hai, te-ai trezit, du-te bătrâne hidalgo de cincizeci și cinci de ani și fă duș, la datorie apoi, micul dejun și călare pe Rosinanta, mă întrebi "Azi cunoști programul, ce facem, Don Irinel Sancho?"
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate