m-ascund în unghiul mort
scăpat de soare
în casa de chirpici,
să nu mă vadă câinii de-argint
lăsați liberi pe hotare.
aprind lampa,
între oglinzi demoni-s cuminți;
se văd, se prind în horă…
eu trec.
dincolo-i tărâmul corbilor de plumb,
pe cerul de sticlă
zborul lor e fum.

unde-s zilele alea când
pândeam s-adoarmă tot satul,
să mă prefac în umbră
sub miez de soare,
lipit peste uluci,
săltând țărână de pe drum…
pe vale,
să fug la scăldătoare și,
umerii negrii să-mi atârne
ziua întreagă,
în livada de pruni.
unde-s?
azi,
m-au prins cu lațul durerilor
de care râdeam
desculț prin mărăcini,
cu fluturi și bondari
zburând peste aluni.

unde-i joaca de-a țurca
cu lemn de corn uscat,
când măsuram pământul
în lung și în lat
și-apoi,
ne venea rândul să plutim
de-asupra pământului de aur,
noi,
mânji de jar,
scăpați de prin căpestre.

m-ascund
și umbra-i rece,
pereții-s de pământ,
icoanele de-aramă zboară în cercuri,
rând pe rând,
dezleagă blestemele terestre.