ai momentele tale
când pășești peste pragul oglinzilor
și răscolești nisipul topit
până acesta devine schizofrenic
așa fel încât amintirile sale
despre chipul tău
să fie cele de pe vremea
când puteai zâmbi

ai momentele tale
când coși cioburile oglinzilor sparte
așa fel încât
ochii să fie așezați în dreptul ferestrei
să se reflecte în ei
caisul înflorit

ai momentele alea
când stai pe întuneric
între oglinzile toate
și te cauți prin ele
până îți găsești singurătatea

și mai ai și momentele alea
când aprinzi lumânările toate
între oglinzile toate
și-alături de ele
te topești

tu vrei să-mi vinzi povestea
d’aia mă zidești între oglinzi

sloi de lumină stearpă te-arată pe bucăți
momentul acela pare că nu-i al tău
alunecă ca o sirenă despre care
știi sigur că-i doar o falsă alarmă
dacă n-ar fi fumul de țigară
ce-l înfășori pe deget
s-ar putea spune
că nici tu nu ești al momentului
oricum
scuipatul vorbitorului de vorbe
s-a întins șiroaie peste oglinzi
până au pătruns în rame
de-acolo au încolțit
imaginile din povestea nescrisă
avortată

nici măcar nume n-ai dat personajelor
ce-ar fi de vândut

la răscrucea viselor târzii stau fântânile fecioare
cu văl de ape și clopote prinse-n cingătoare
doar una-i dezbrăcată pe buze ea are
în loc de zâmbet
o lumânare
este fântâna călătorului prin vise
ce-și trece setea de dor și depărtare
ce-și spală gândul
să prindă
amintirile ucise
este fântâna mireselor de foc
cu rochii
smaralde pe la mijloc
pantofii-s pe tocuri înalte
de piatră se prind
într-un joc
de clipă uitată

și mai era despre casa bunicii
zidită lângă casa bunicului
unde
se țin de mână
două cruci
deasupra
un alun

asta-i povestea