Și trupul mi-l caută,
mi-l strânge, mi-l încordează,
mi-l flambează, mi-l înoată,
mi-l întrupează în tine
ca pe-o halebardă

Și fața ta c-un secret nordic,
fața din tinerețe a Gretei Garbo
și părul din ochi, de pe umeri
când ne pupăm până-n cer cu
buzele, limbile

Și mâinile cu degetele zvelt încordate,
și fesele tale cu multă personalitate,
și mijlocul, coapsele, gambele perfecte
gata să prelucreze spațiul
în energia scandării
din mine întreg
a numelui tău iubit,
și cifrul tău runic
deschis câte puțin,
și palma stângă
unde-ți ghicesc de la-nceput munții
de la baza destinului, toate traseele,
și sânul tău stâng,
mi-l plimbi pe piept și pe burtă
ți-s toate acestea
din inima inflamată,
ieșite
la rondul de noapte
lumină noapte de noapte, zorii,
apariția în greu moșit
a somnului între noi doi

Buzele tale îmi zvântă gheața pielii,
nu tremur la ieșirea pe mal din marea
pace a ochilor,
mă recunoști — înotător doar către tine

Mi-am scăldat anii vechi
în flama valurilor înalte
până la un stat de baschetbalist Siegfrid
ca să-ți dau puterea mea de balaur
după coitul băii ritualice la capătul Mamaiei

Seara, după grătar,
la Fantazio am ajuns cu taxiul
în clipa când începea aparent macabru
comedia „(Pe)trecerea sufeletelor”

Mă simt antrenat pe zi ce trece
într-un feeric Sat de Vacanță, sub apă
descoperim amândoi în același timp
puieți de chefali și de crabi fără platoșă
în carcasele melcilor ascuțiți —
trosnesc sub tălpi

Părțile sătmărene ale Țării Oașului
au fost recifurile Mării Thetis,
acolo aș vrea să ajung
în toridul iulie,
s-alerg printre foștii corali
îngenuncheat în tine
cu fanfări precum cambula –
minuscul raid după medalionul
mișcător de aur
al malului orogenetic septentrional –
la poalele Carpaților Nordici
dinspre Câmpia de Vest

Citesc iarăși și-n gând cu tine
capitole întregi din “Voievodul țiganilor”,
protagonistul baron
pe jumătate armean după mamă,
după tată ungur,
cu blazon mult timp neștiut
parcă-aș fi chiar eu
când confisc arma de vânătoare
cetei de boiernași vecini
de pe teritoriul inundat al Timișoarei —
palustru-i de fapt domeniul meu

Atunci când facem dragoste, Iubito_Una,
levităm deasupra unor
orașe dispărute
ca-n Anzi,
ori pe țărmurile exotice de ocean
cu mangrove și pești mari

M-am născut băltăreț
acolo unde și Danubius și-o trage cu marea —
desface brațele sale, apoi cracii săi
în amonte și-n aval pe la câte-un ceatal