Când vrei să scrii o poezie,
Toți mușchii nu vor să te-asculte:
Te lupți cu crampe și-amnezie
Și cu puterile oculte.

Îți pregătești masa de lucru;
Cu mult dichis, ca odinioară;
Alegi hârtie cu mult lustru;
Cerneală dintr-o călimară:

Cauți pe emag stilou celebru;
Arunci cu banii ca-ntr-o groapă
Și fredonezi un marș funebru
Când nu mai poți să iei nici apă.

Canicula te sabotează,
Penița nu vrea să se-ndrepte,
Căci, umed de sudoare, tocul
Alunecă și lasă pete.

E umezeală pe hârtie
Și literele din cerneală
Sunt îngroșate cu o umbră,
De simți că-ți vine amețeală.

Renunți și la caligrafie,
La linii și la caiețele,
Dar totuși nu e poezie –
Căci are prea multe proptele.

Adevărata frumusețe
Nu-i marfă de papetărie,
Pătrunsă de dor sau tristețe,
Ea singură parcă se scrie.

Deci, așadar și toate cele,
De scris cu spor și fără pene,
Eu vă doresc în zile grele
Și printre mofturi cotidiene.