Mama era o femeie tare cumsecade, dar pe lângă cumsecădenia ei avea și un fel de-a fi rebelă
pe care noi copii nu-l pricepeam.
De exemplu refuza să vorbească limbi străine.
Nu înțelegeam de ce? era cel mai la modă lucru, semn că ești deja inteligent,
un om mai mari (cu o scarî).

Mama era o mamă tare cumsecade dar foarte căpoasă. Așa tata îi zicea uneori, în secret: căpoaso,
vezi, ai di grijă...dar ea tot
refuza cu încăpățânare să lucreze pentru rodinâ.

Îmi amintesc când aveam cinci ani
un milițian a venit la noi acasă,
ținea o mapă subțioară, solemn i-a ordonat mamei să meargă la muncă,
ca toată lumea, la colhoz: - ce ești mari cucoanî, ti țîni andrii danalachi ca pe-o regină, îți fași în fiști cari an câte-un copchil șî ti poartî pi palmi, ti alintî, da viața e pentru partid în ziua de azi, la colhoz acolo ni luptăm cu toțîi,
ni luptăm să dăm planul”

În ziua aceea
mama l-a ascultat pe milițian
după care a luat o coadă de sapă în mâini, s-a îndreptat încet spre poartă sprijinindu-se ca-ntr-o cârjă,
în timp ce se apropia de milițian
a ridicat coada săpii în sus, o flutură de parcă ținea un steag:
- dacă te mai văd vreodată că vii la mini acasă sî-mi șeri sî-mi las copchiii la grădiniţî, am sî ti cârchesc până am sî rup coada asta di schinarea ta,
uitî drumul.

În acel moment, noi copiii am început săritul în sus și trânta,
dansam de bucurii, pentru că am auzit povești de la alți copii, cică grădinița era ca și cum ai merge la închisoare.


Știam noi că avem cea mai rebelă mamă din lume,
trânta a continuat, am dărâmat căpița cu perne, iar în toată mătrășeala de-afară
pisica s-a scăpat la smântănă