Speranță, credință, iubire, invoc gândul bun cum iernilor hrana pentru suflet și trup, către pașii tine însuți, lumina suntem noi, iubirii iertătoare a Soarelui dătător de viață. Soarele mângâie cu căldură pământul, cu răbdarea și iubire îl coace ca pe un fruct. De dimineață este verde, poate că acru și tare, peste zi îl hrănește, îl pârguie, îl coace, amintindu-mi despre propria natură. Cineva va simți parfumul sufletului însetat de frumos, pe unde va trece vor răsuna simfonii, cu un zâmbet se pot deschide fructele speranțelor noastre, de mai bine, mai frumos, mai adevărăt pentru că știu: ...Dumnezeu pregătește pentru mine frumusețea, lumina și splendoarea. Speranța este înțelepciunea de a crede și folosi trecutul și prezentul pentru a-mi schimba viitorul, este o presimțire a perfecțiunii împărăției primită moștenire la botez. Speranța este magică, ea acționează în casa închipuirii și modelează subtil viitorul. Pentru asta respir, tot mai rar până gânduri dispar ca stolul de păsări tăcute, spre zări doar de ele știute. Aceste lumi ar putea exista într-un alt univers, în sine a căuta indicii sau elemente care ar putea sugera respectivei lumi. Spre acolo mă-ndrept, acel loc care a închide în el liniștea. E floarea cea mai pură, este sămănța, esență și e parfum, forma și fragilitatea unei frunze, roșul macilor, argintiul florii de colț și pâna la privitul lunii, totul și cu toate doar atinse cu privirea vor lua forma gândului poți ajunge prin experiență lăuntrică, e calea zenului, uitare de sine sau starea ...despre care vorbesc filozofii.

noapte magică –
în paharele noastre
resturi de lună