I-am citit. I-am ignorat. Am crezut că sunt ploi de vară. Apoi am zâmbit. Creșteau exponențial. I-am luat la mișto. Ei au continuat și am fost luat eu la mișto. Acum, terapeutic, exersez un atac de panică. Laudele, pupincurelile, comparațiile cu Blaga, Celan, confuziile dintre Kant și Nietzsche, declarațiile de iubire literară reciproce, toate chestiile astea sunt adevărate, emise de oameni adevărați, nu de o inteligență artificială cu probleme la tranzistori. Domnilor, e deja pandemie!
"Un grupaj de poeme, pe care le-am lecturat cu plăcere. Interioritate lirică profundă, reverberată din amestecul de cunoaștere, trăire și imaginație! Noțiunea de poezie cuprinde toate experientele și trairile posibile și lupta ei ar trebui văzută de toți un joc secund mai pur (cum spune Ion Barbu), idee pe care o sublinia și criticul Marin Mincu, intr-un studiu concentrat pe poeziile lui Ion Barbu."
Asta e vulgaritate. Atac asupra bunului simț. Virginitatea și legitimitatea lor morală mă îngrozește. Etic gol folosit pentru propria statuie, cum spunea Noica. Tot discursul, dialogul sau interacțiunea cu ei se reduce la întrebarea:
-Știi dumneata cu cine ai de-a face?
Mă uit tâmp și nu știu ce să răspund. Mă întreb ce dracu caut eu aici.