Cântecele de pe Portativul poveștii albastre își face de cap deschizând fereastra spre Infinit în sensul trigonometric. Acest invers acelor de ceasornic sugerează că Plaja Tympului este și ea în sensul trigonometric, metric, sentimental, muzical și poetic. Nu întâmplător scara fără nume a devenit scara cu iederă de la Pescărie care se pregătește pentru 30 August când Sfântul Alexandru ne dăruiește cântecele lui la violoncel, acordeon, pian, vioară și la chitară. Astăzi, pentru prima oară, aud, văd, simt, presimt şi gândesc, pentru că totul şi toate mi le asum şi le iubesc. Bobocul acesta are un galben super-frumos și cei mai mici din jurul lui vor prelungi viața și frumusețea firului de trandafir...O corabie vie, lebăda, să ajungă la inima firului de trandafir cu multă bucurie... Din două părți mari este făcută viața. Din întuneric și lumină, din ordine și hazard, din a fi și a nu fi. O parte este pentru Da, ales de noi, în aceeași zi, cealaltă pentru Nu, care ne-a ales în zile diferte. Continuăm? Nu acum. Acum deschidem calendarul și alegem darul zilei… Matei 19, 16-26. Trecem la pagină nouă…


Fii tu inima ce spune cum făcuși ca-n viața ta
Eu să fiu cuceritorul, tu să-mi fii aleasa mea
Ce minune-a fost să fie ca-n atâtea variante
Casa noastră azi să fie-n Pescăria lui Andante?

Într-o noapte fără lună, fără ploi și vânt
Inima cânta în mine un singur cuvânt
Un cuvânt în care luna se plimba prin nor
Ca un cântec cu corăbii pline cu fior

Dintr-o rariște de gânduri luna plină se ivi
O cărare de lumină amintirea mi-o umbri
Un miros de tei și valuri tot fiorul se-nteți
Între crânguri mii de frunze înverzeau verbul a fi

Acum îmi tace gândul și inima îmi cântă
Teorema amintirii folosind verbul iubirii
O corabie pe valuri care curajoasă încă
Taie existența-n două după cum e legea firii

Am dat foc la hîrtii
Peste care am pus rumeguşul cărat de furnici
Şi din nimic
S-a stârnit vâlvătaia, mai gata să dăm foc la Aldeşti şi la Voivodeni
Noroc că venise odalisca lui Trandafir cu două găleţi de apă
Şi-a stins focul şi ne-a deocheat norocul
Schimbând bucuria noastră din jocul cu focul
Într-o ocară, cu care ne-am trezit într-o gară
Vânzători de reviste cu trăznăi şi cu trapeziste domnişoare
De domnişoara de pe copertă, pînă seara m-am îndrăgostit
O chema Adela şi se născuse în şatra de la Voivodeni


Între culorile vântului și voiajul gândului
Eu nu sunt decât un semănător începător
Manechinul din lemn de gutui
Îmbrăcat cu fanteziile Adelei
Mărturiseşte şi el ceea ce deja ştii
Dar nu știi chiar tot

Semănătorul de vise îşi aprinde o pipă
Vorbeşte cu pipa sa cum vorbeşti tu cu o stea
Stilul meu a prins culorile Infinitului într-un vers
Versul acesta, pe nesimțite, a devenit Univers
Toate locurile și oamenii mei dragi le-a aşezat pe o scară

Ieri a plecat de acasă cuvântul Dacă
Ajunsese la el, pe insulă, cuvântul Parcă
Au plecat cu o barcă şi o traistă de merinde
Dacă l-a întrebat pe Parcă: unde mergem, Bădie?...
Între inimă şi minte
O coardă subţire
Atinsă de-o lacrimă trecătoare
Cântă a mare
Povestea albastră îşi face de cap
În atelierul meu de pictură
În casa de la Pescărie
Îţi povestesc nici mai mult
Nici mai puţin decât ce văd,
Ce văd şi ce simt.
Rareori îţi voi povesti
Ce-mi aduc aminte
De la Mărul Inorogului până la Mărul Prieteniei
Deschid o fereastră spre Infinit
Un gând şi încă unul geamăn cu primul
Zboară pe fereastra deschisă
Unul pornit din inimă şi celălalt din minte
Primul simplu şi frumos
Al doile mai complicat şi iluzoriu
Fiecare, după cum le este felul
Primul zice ca mine
Fie gestul cât de mic
Tot mai mult decât nimic
Al doilea zice ca Escher
“Adorăm haosul pentru că ne place să producem ordine”
Se naşte-n miezul nopţii Poezia
Cum se nasc melcişorii
În stratul florilor de bună-seara
Sunt atât de mici
Că pot trece uşor
Prin urechile acului
Zilele astea au descoperit ei
Melcişorii dintre florile mele
Un sport marinăresc
Să urce pe catargul unui par
Până-n vârf
Acolo să stea înghesuiți, la soare
Să privească de jur-împrejur
Şi apoi să viseze la meterezele
Cântecului de ciocârlie
Care se aude din vie
De-ai zice că bate un clopot
Ora amiezii în vârful dealului
Ajuns la mine-n cuvinte
La cosit florile câmpului

Nu lăsa graba să vină peste tine
Să te sfârşească
Ca un val spart de dig
Ori ca un cântec
Invadat de un muşuroi de furnici
Suiau furnicile la mine-n atelier
Pe-o viţă de vie crescută pe pinul iubirii mele
Când noi ne auzim
Inimile şi minţile noastre aud şi ele
Se aud între ei şi greierii noştri
Care, vara aceasta, sunt mai mulţi ca niciodată
Din viaţă, într-un ghem împletit din
Bumbac, cânepă şi lână de aur
Găseşti în interior o nucă tare
Pe care nu o poţi sparge
Dar care se deschide singură
La câteva cuvinte magice
Descântate-n acorduri marine...

Constanța, Duminică, 27 August, 2023