Cel ce povestește o face.
Cel ce nu povestește versifică.
În acest "Jurnal" (4) e pantomimă.
Din gesturi, frânturi de popularizare.
Până și memoria este legată, somată.
Să ni se predea în fața istorioarelor.
Totuși mie îmi refuză să se predea.
Ar vrea să evadeze către o creație.

Lumea nu-i creată să fie relativizată.
Tot ceea ce există are baze ontologice.
Încercarea de sucire a minții e nocivă.
Aparține unui relativism al sofiștilor.
Soliștii artei nu pupă soluții pe texte.
Arta nu constă în aruncarea axiomelor.
Nici a prolegumenelor. Arta este Viață.

Aici este numai un jurnal de elucubrații.
Calcularea mersului pe apă este inutilă.
Credința este suficientă pentru Sf. Petru.
Se ia-n derâdere revelația
Sfintei Scripturi, dar și a unor savanți.
Unghiul bi- sau tridimensional e restrâns
la sfera... torturării minții.
Mai bine un cântec din preerie s-ascult.
Mai bine să mă așez într-un culcuș,
la umbră de arșița acestor volute aeriene.
Prea strălucește metalul
aparatului conceput să uimească facil.
Prea depărtată superioritatea unei logici
ce se crede infailibilă să râdă de orice.

Îmi plac doar experiențele poetice, epice.
Ale unor colege și ale unor colegi de artă.
Simularea artei arată o vindere ieftină
în permanență a unei kitschului cognitiv,
ca artefact imaginat din cuvinte, istorii.
Nu "întrebările" fără ieșire fac arta.
Nu relativismul descoperirilor,
ca "stringuri".
Ci o siguranță a imaginarului creativ.

A nu imagina nimic, a face drumuri aiurea...
este specific unui om ce nu are talent.
A fi un Don Quijote fără nicio acțiune
echivalează cu a fi un scutier șomer.
A populariza ceea ce e prea departe
de viața propriu-zisă, a cavalerismului
înseamnă a ucide arta scrisului.
A te crede un doctor Faust fără patos
este ca și cum a-i fi un "doctor ucigaș".
Și fără palmares științific, și fără
nicio Iubire, de la mefistofelicul pact
ce faci și din orice știință o artă.

Pactul artistic este, bineînțeles, faustian.
Aceste încercări ale lui Ionuț Georgescu
nu au niciun impact la public. Nu-s pact!