știi, mă gândeam așa, dacă vine sfârșitul lumii?! continentele în derivă, creșterea nivelului oceanului planetar, noua atlantidă – poate ne scufudăm ca titanicul în 1912 – de aceea unii spuneau că sfârșitul lumii e în 2012, ce fac eu, cum ajut lumea intrată în panică? nici măcar nu mi-am amintit filmul pe moment fiindcă era în somn și visam și am dat același răspuns: muzica și iubirea, căci iubirea – de părinți, de soț, de copii, de orice om sau lucru, e lucrul care a însemnat cel mai mult bine pentru noi – mai puțin iubirea de noi înșine, dacă prin asta înțelegem egoismul, când de fapt noi sau eul nostru suntem identici de fapt cu lumea întreagă, așa cum apare pentru noi – da, cred că iubirea ne arată mai bine în momente de criză sau tragedie că am trăit și că a meritat osteneala.

copilul meu, nu e bine să îți vinzi sufletul și, dacă totuși scrii poezii, asta te paște
dacă ești poet: te afli într-o zonă semiobscură a lumii, oricât de frumos și bun ți-e gândul, cei care te cunoșteau cât de cât vor spune că ai înnebunit, cei pe care abia îi întâlnești vor crede asta de la început – că ești scrântit, că ești tralala, că îți lipsește o doagă.
pasămite că vrei să scrii despre ce ți-e drag, atunci vezi dacă merită să faci acest târg – rar câștigi bani din poezie și, dacă nu ești acceptat de ceilalți și poeziile tale nu plac (asta se întâmplă des), atunci pierzi ce e mai bun din tine degeaba, fiindcă, odată ce începi să scrii cu sinceritate, sufletul tău se topește câte puțin, tu dăruiești poate fericit altora ce e mai bun din tine, până când rezerva de emoții și sentimente și amintirile se consumă - și atunci ce mai faci, că nu vei putea măcar să te speli pe ochi și să te bucuri că vezi iar lumină – așadar mai bine păstrează-ți taina bucuriei, fiindcă celor care nu te cunosc nu le pasă. vrei totuși să scrii? atunci nu pune suflet, ci gândire și imaginație.