M-a câștigat Fresh berea alc. 0.0 % vol.
Mango & fructul pasiunii
ca o verișoară Anca salvată la Mamaia
din valuri — pe la un fost prag
adânc de doi metri,
dracul să-l ia, și l-a luat, astupat
de-olandezi, știți pragul periculos
din mare în care la sigur începeați toți
să vă scufundați în mileniul trecut
până prin 2013
și cu berile-n mână, și fără beri, țigări
de nu începeați să înotați

Mi-a întors noaptea trecută, spre zori
serviciul, nu ea, Anca,
medicul genetician astăzi
de 45 de ani, ci o altă "ea", din trecut,
imediat după 1990, când eu eram major,
Anca verișoara salvată în adolescență —
nu mi-a adresat atunci mulțumire,
acum a făcut ceva-n mintea mea, forțat,
nici nu vreau să explic cum a procedat,
că-i intim, în visul dinspre zori, de oră 5,
nu-i nicio filosofie să nu recunoști

Totuși recunosc, sunt onest,
ca la un cerc al visătorilor pătimași
anonimi în strădania neîncingerii trupului,
Anca mi-a răspuns în vis, în sfârșit,
după treizeci de ani
pentru serviciul riscant
că am cărat-o
scufundat pe sub valuri în cârcă

Atât de buna și blonda mea verișoară
subțire și acum de vreo 50 de chile
mi-a răspuns uimitor oniric,
într-un chip deloc inocent,
tare aiurea,
c-un sărut intempestiv,
eu... la fel, provocat de ea,
știți deja, doar aveam 18-20 de ani
în vis, ca-n clipa salvării Ancăi

Lucid vă spun acum, această "ea"
e o proiecție din inconștient iluzorică,
inconștientul ei salvat de la înec
a vrut să-l mintă abia azi pe-al meu,
cică să-i mulțumească și el cumva,
printr-un sărut adolescentin, incestuos,
pasional, dracul să-l ia

Uneori visele-s prostii și filosofare,
mult steril aruncat la căutarea pepitelor,
vânare de vânt

Vă spun sincer că-n "Solenoid",
romanul lui Cărtărescu —
îmi place mult întâlnirea și discuția lungă
ale protagonistului-povestaș,
un fel de alt Mircea, prof de gimnaziu
în secretariatul gol
cu profa de chimie Caty, de patruzeci de ani
ziua îmbrăcată după ultima modă
din Neckerman, după asfințit "pichetistă",
c-un carton protestatar împotriva PCR
atârnat monstruos de urât
de gâtul ce purtase colan de aur

Cred și eu, presimt că "pichetiștii"
din cimitirele, de la Crematoriul "Cenușa",
de la sediile Miliției și Securității
au fost adevarați protestatari anti sistem,
niște intelectuali și muncitori rebeli,
în haine negre, sătui de tot,
sătui de acel anost trai

Nu mai puteau îndura starea de marasm
existențial, "greața" dată de-un rău social
ce strivește individul mai boem,
toți pichetiștii erau boemi reprimați,
exact ca oamenii ce se simt morți
la un moment dat, concentrați de Moarte
să mai depună încă eforturi că-s vii

Această lună septembrie
cu jind după o picătură din nori
brusc s-a înăsprit în vijelii uscate
ca un "pichetist" din "Solenoid"
cuprins noaptea-n cimitir
de fiorii stingerii unei lumi tâmpite
căreia îi putea urma una și mai... sabatică

Ca ofrande ale acestui răpciune de aur
nu zboară-n capetele trecătorilor
doar frunze galbene,
particule de praf
de șantieriști inutili
spulberate,
ce fi și ei odată din lut, piatră sfărâmată,
ci și pungi nostime

Am văzut una neagră, poate o fantomă de zi,
fi-miu a strigat amuzat "Tati, uite punga
în stradă, vezi, chiar dansează!",
e ridicol să nu filosofezi toamna, copil,
eu chiar nu vreau să amestec întrebările
cu proiecțiile sentimentelor spre poeme,
eu doar descifrez, după cum pot
realul existențial din tot ce-i fictiv

Eu scriu nepoeme, doar să mă depărteze
de toți poeții care au exagerat în scris
și m-au dezamăgit, eu caut reconstruirea
vieții pierdute neprogresiv din cuvinte,
aș vrea să tac, aș vrea să descopăr
din versuri plebeu rostite ce fluviu uitat
mai străbate ființa mea, ce aluviuni
din Germania, Austria, Cehia, Slovacia și
bineînțeles iubita Ungarie
lasă el, necunoscutul puhoi în mine
ca într-o mare căutată febril