Din aproape în aproape, din poveste în poveste, arta scrisului este vindecare sigură unor angoase, o descărcare constantă și scoatere la lumină a unor vibrați, de emanație a unei energii pozitive, luminoase. Proiectarea în scris a cuvântului este mântuire așezată sub semnul căutărilor spirituale și aflărilor într-un spațiu înțesat de întrebările: unde Ești?!!! cine sunt? de unde vin? încotro mă îndrept? Acelați spațiu conține și răspunsurile incontestabile, le recunosc după felul în care simțul creativ și imaginația ies din amorțire. În fața foii inima se unește cu mintea și cuvintele, cred preexistente într-un univers paralel, se așază în vers sau proză. Înțelesuri subtile și în strânsă legătură cu starea mea de spirit din acel moment umplu cu uimire potire de lumină, înțelepciune și frumos, gata să fie date mai departe celor însetați întru bucurie, schimbare, folos. Provocări, neajunsuri, supărări topite fi-vor în picătura limpede și dulce. Și, dacă vreun călător va percepe alt gust, asta nu înseamnă că acel călător este mai bun sau mai rău, mai mult sau mai puțin, este altfel, adică deosebit. Doi oameni pot fi soarele și luna, marea și uscatul, câmpia și muntele, scopul lor fiind doar de a se recunoaște și completa. Treaz este acela care folosindu-și rațiunea și conștiința se cunoaște pe sine, își cunoaște forțele, impulsurile, slabiciunile, știe să țină seama de ele. Gândurile poate fi asociate cu o perspectivă sau o experiență unică, ele pot proveni din straturile mai adânci ale minții noastre. Unul este artistul, altul cugetătorul, unul încă prunc, altul veghetor, unuia-i strălucește soarele, altuia luna și poate că toți visează da numai unii și ...făuresc!

urcând muntele –
rămași fără umbre
aproape de vârf