Se povestește că Marilyn Monroe umbla pe la mine pe la țară noaptea. Nu mereu, ci doar când mergeam eu în vacanță la bunici. Nu am văzut-o niciodată dar am încredere în ce se povestește, plus că am visat-o mult în verile acelea. Priveam înainte de culcare o poză de-a ei găsită într-o revistă "Cinema" și dormeam prost. Dar fericit: o visam! Venea desculță coborând printre pruni cu fața iluminată de lună, se furișa pe lângă grajdul cailor încet de tot, să nu-i trezească și îmi venea sub geam să îmi arunce cu pietricele. Tremuram de emoție. O auzeam dar mă prefăceam că dorm buștean; îmi era rușine să mă scol din pat și să mă holbez la ea cum umblă pe jumătate goală să-i ia mințile unui puști, darămite să mă mai duc și afară să o întâlnesc. Asta în vis. În realitate îmi construiam știri de la Hollywood despre ea, cum fugea de regizorii ăia răi și cum ajungea la noi pe dealuri să își găsească liniștea și mă găsea pe mine. Nu știam să desenez dar știam să îi creionez buclele pe un caiet de matematică, urcat în pod, pitit în fân. Mi se părea cel mai frumos desen văzut vreodată, niște curbe de un blond închipuit care îmi mai și miroseau a parfum fin, american, chestie care m-a făcut să cad din pod de două ori, descheiat la prohab. Era dovada de care aveam nevoie că Marilyn dădea târcoale prin sat. Îi simțeam puterea și parfumul. Nu știam nimic despre iubire și hormoni pe atunci și refuz să cred că se inventaseră, ea nu era genul acela de fată. Marilyn Monroe umbla pe la mine pe la țară noaptea și asta îmi e de ajuns pentru locul întâi al celei mai puternice amintiri din pubertate. Detaliile mi se pare că nu se pot mărturisi public...