Asta socoteam zilele trecute, în timp ce
Privindu-mă-n oglinda ovală
Trăgeam cu lama briciului pe obrazul meu
Spălându-mi obrazul, proaspăt bărbierit
Cu apele Siluanului și ale Iordanului
Pe care le țin, proaspete, în ulcioarele sufletului
Făcute din lutul de sub Mărul Calului de la Histria…

În floarea vâstei, plin de clipa cea dintâi
Cuvintele din Levitic le-am găsit precum roua dimineții
Pe cărările inimii și ale vieții… Încet și fără grabă
Când glasul, săgeata, arcașul și punctul ochit
Se potrivesc la vorbe și la iubit
Valul amintirii stârnit de vânt, din larg,
Vine cu Dorra care ne aduce o vâslă și-un catarg...

De la filozofia și mistica numărului, la marginea umărului
Spatele meu s-a acoperit cu aripi de heruvim și serafim
Cămașa din copilărie, din fire de in,
Stă-n amintirile mele cu sfinții la masă
Cei dintâi sfinți fiindu-mi prietenii, frații și părinții
Și se continuă cu nevasta, nepoții și copiii...

Povestea copilăriei începută în vie
Este plină de viață, foarte de dimineață
Până noaptea târziu când se termină de culesc via
După care, Sărbătoarea Surechiului intră în toi
Vorba ardeleanului: o-io-ioiiiiiii...

Din tainele firelor de Poveste
Povestea nu se termină niciodată.
Plouă cu stropi de lumină
La noi, la Pescărie
Melodia potrivită la momentul potrivit
Ajută pescarul și croitorul la tivit
Foarfeca mare și forfecuța merg mai bine
Când inima prinde să cânte și ea
Un pic de refren din glasul roților de tren
https://www.youtube.com/watch?v=9IhDNX8aG4E

Stai să-ți spun acum o poveste cu pipa mea care scoate rotocoale de fum… Povestea este adevarată, partial inventată: au fost odată doi marinari, prieteni la cataramă, unul se numea Sindbad, celălalt se numea altfel și au pornit să pescuiască pești adevărați. De aici încolo, care-ncotro, cum-necum, au ajuns într-o seară să afle că povestea e inventată… adevărată fiind doar pipa mea…

Ca din senin, jap, pe cerul de toamnă, trage Dumnezeu un nor, călător…
Masa, casa, domnii, doamnele și domnișoarele de la Pescărie
Toată luna Octombrie sunt în lumina de sărbătoare a viilor
M-am luat cu vorba, interlocutorul așteaptă
Cum așteptam noi ieri dimineață, o clipă deșteaptă
În care să facem o fotografie, înainte de-a intra în vie
Aceasta a fost prima intenție și, după ea, au urmat celelalte...

Din loc în loc, din când în când, Povestea se atinge de coarda subțire a lui Infinit, o coardă invizibilă între minte și inimă, ca o arcadă pontică de împăcarea lui da și nu prin posibilul dintre unu și zero, asimptotic descrescător, spre orizontala de la izvor... niciodată oblic sau vertical ca-n cazul singularităților polare…

Fesul meu l-am pus pe Capul Butucului să nu răcească. Butucul acesta a intrat în viaţa mea cu tot ce are el mai bun.... Pe Butuc au căzut frunzele plopilor din vecini. Lângă el s-au făcut jocurile. Plopii fără soţ şi Butucul s-au împrietenit cu Nucul... Acum stă pe raftul lui Picasso şi-n fiecare an aşteaptă să-i aducem brăduţul de Crăciun… Anul 2023 este un an special şi pentru el și pentru noi…
Îngerului dimineții îi zic: Mulțumiri cu o mie și una de iubiri... De la iubirea clipei de acum și-a dimineții de azi până la iubirea primei clipe din amintirile tale.... Și-n tot intervalul acesta, să vină valul cu împliniri cu trăiri fericite...

La câteva zile înainte de Sfântul Dimitrie, Îngerii Păstorilor adună oile și ciobanii din vârf de munte și-i coboară spre saivanele de acasă. Rezonanța ta-i precum inima darurilor tale, curate și adevărate-n simțire de iubire. Aburii pâinii calde fac întotdeauna bine. În visul de azi noapte am auzit expresia “prea bunule meșter” și m-am cutremurat la simplitatea expresiei și bogăția semnificațiilor ei. Elevii lui Corneliu Baba îi spuneau Meșterul. Nu Maestrul nostru. Meșterul acesta avea obiceiul de-a face însemnări zilnice despre munca lui la câte un tablou. În ultima vreme meșteresc și eu ideea aceasta de “text și imagine”. Imaginea nu o folosesc pentru ilustrarea textului ci, mai degrabă folosesc textul pentru stimularea imaginii. Imaginea vorbește dincolo de tot ce se vede și ce nu se vede. Fiecare culoare este un sunet și fiecare sunet este o culoare… și multe altele de acest fel…

Se întâmplă sub tâmplă să vină o rafală de vânt care să mă prindă la sine-n gând. Gândul de aducere aminte a Începutului se strecoară prin desișul de alte gânduri. Pe nesimțite mă trezesc, ca și Dante, într-o pădure întunecată în care caut o casă, o grădiniță și o creșă pentru copii… Ioana se născuse pe 24 August, dimineața. La orele prânzului Dorina a ridicat-o în brațe și mi-a arătat-o de la geam. A doua zi aveam bilet de avion spre Constanța. În ziua repartiției o cunoscusem pe Nuța Gogan care mă asigurase cu găzduirea la o vecină, pe strada Nicolae Iorga. Telefonic luasem legătura și cu directorul școlii 18 din Viile Noi, Domnul Balacteriu, un adevărat argint viu, care mă asigurase cu găzduirea în cancelaria vechii școli. Oamenii erau săritori la nevoie. Toate cărările inimii, pe vremea aceea, erau cu oameni frumoși, bine-voitori, săritori la nevoie. Așa că, am ajuns la Constanța ca un zburător, pe un cer pictat cu dorințe în culorile Infinitului, cu îngerii speranțelor pictați în culorile sfârșitului de vară, cu cântecul mării secondat de zâmbetul și cântecul de mamă a doi copii. Aveam bine-cuvântarea tatălui meu, care pentru mine era ca și tatăl ceresc, bine-cuvântarea mamei mele, care-mi era ca și Maica Domnului. Cântecul “Cu noi este Dumnezeu” îl aveam acoperământ peste teoreme și leme ajutătoare...

Cele mai simple şi adevărate bucurii sunt cele trăite şi iubite. Casa cu mesteceni s-a îmbrăcat în culorile toamnei. Parfumul iubirii cântă-n ulcica tulburelului de busuioacă. Niciodată şi întotdeauna nuntesc într-o clipă-scânteie născută să fie clipa lungă din inima mea numită iubire întru fericire şi fericire întru iubire şi tot adevărul in mărul darului iubirii musteşte ardeleneşte… Aşa-mi zicea mama. Dormi, Mirciuţă, să creşti mare. Dacă dormi îţi face mama un zmeu de hărtie. Când mă trezeam, să nu rămână fără cuvânt în faţa mea îmi spunea: nu ţi-am făcut zmeul că n-am găsit stuf. Aşa am moştenit eu zmeul promis de mama, zmeu care mă bucură de câte ori îmi aduc aminte de el... În rezumat, de la Butuc până azi, adevărul strălucește ca un Luceafăr...
https://www.youtube.com/watch?v=xcsKQGziE8g
https://www.youtube.com/watch?v=qJ9V_tlMe6I

Iată-mă-s căzut pe Plajă, într-o vrajă, cu Dorra, Ponna și Dorruța în jurul Butucului din care-a crescut deja brăduțul de Crăciun…
https://www.academia.edu/53579692/Exploring_Emotional_Intelligence_from_a_Linguistic_Perspective?email_work_card=thumbnail

Vorba lui Jacques Prévert: “Să nu lăsăm nimic pentru mai târziu, pentru că, așteptând mereu până mai târziu, putem pierde cele mai bune momente, cele mai bune experiențe, cei mai buni prieteni, Momentul este acum...” De aceea zic: Acum, de trei ori, fie! Grija cea lumescă să o lepădăm…

Fie ca inima ta să aibă cărări bune, numai cu iubire,
Fie ca mintea ta să fie ocupată cu dragostea Infinitului,
Fie ca toți ai tăi să știe că-i iubești…
Încet și fără grabă, fie ca, fie ca, fie ca…

Constanța, Luni, 23 Octombrie, 2023