agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-10-24 | |
vorbesc despre suflet
despre partea aceea de cer și pământ pe care numai eu o cunosc, e caraghios aproape că scriu ceva ce poate fi văzut de alți oameni care în mod sigur nu ar înțelege, e chiar rușinos cad în lume verbe moșite în ascuns, nebotezate dar mulțumescu-ți, Doamne, că am fost atinsă cu buricele degetelor legănată cu harfe și clopoței înfloriți că am dormit în culcuș moale și blând cu apele aproape să nu-mi fie sete și să miros proaspăt cineva săpa și clădea lutul torcând firul vieții de la rădăcină acela care trece de la un umăr la altul și ne leagă sufletul în cumpănă și cruce dreaptă un suflet ca teracota caldă cusut și descusut cu iubire pot și acum să trec cu palma dincolo de marginea cuibului meu fără să știu zbura, încă pot să mă transform ca piatra în nisip să curg printre crevase să aștept, așa cum se cuvine, miracolele în care cred copiii ca soarele răsare aurul curat de grâu, rapiță, sunătoare aproape de cimitirul cel vechi unde am uitat un buchet de flori pe un mormânt necunoscut de acolo a fost smuls un copac din rădăcină și totuși rămâne o groapă ca un cuib în care cade lumina lunii să se încălzească
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate