cum bate vântul ăsta!
de parcă este prins într-un labirint
în care a rătăcit drumul
pe care îl avea de făcut;
se-avântă în sus, în jos,
într-o parte și în alta, ca și când,
acolo,
pe câmpul albastru, tulbure,
se duce bătălia

dinspre luncă, toamna,
arată frunza târzie,
rodul necules,
se suie pe deal,
privește spre glie
și suflă vânt
către iarna ce va să vie

de prin muntele înalt,
arțăgoasă,
trezită din somnul care
trei anotimpuri a durat,
cu ochii să-i de gheață,
în valuri de vânt tăios,
peste toate,
se-arată iarna care
dezbracă pădurea de frunze,
arde poamele târzii
și brazda o preschimbă în piatră

ascultă!
simfonia prinsă-n spirale
mângâiate de raze timide;
toate însoțesc această luptă
printre acorduri ancestrale