agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-11-08 | |
locul de unde privești această întâmplare nu are hotar
nici tu nu ai aripi și zidurile sunt banale, bătute în cuie te așezi lângă pat, stând pe genunchi, îți pui capul, aplecat, pe așternut și mâinile împreunate lângă frunte, asta ar putea însemna că te rogi, dar cui? te întrebi cărei religii ar trebui să aparțină credința ta și te socotești cam câți arginți valorezi în cameră se aude un bâzâit te gândești că este o muscă care tocmai ce s-a trezit ascultând, îi urmărești zborul dezordonat uneori se izbește de pereți ca și când în ruga ei ar face mătănii, apoi, dintr-odată, tăcere ar putea însemna că se roagă, dar despre ce? așa, cum stai, te întrebi dacă nu cumva ești și tu o muscă aflată în hibernare că te vei trezi, vei zbura, te vei izbi de pereți și-apoi, atârnând de tavan, vei privi podeaua pe care un ins, în genunchi, aplecat peste pat, cu mâinile încrucișate, lipite de frunte, zace poate că dorm, îți spui în timp ce șuieratul rachetelor se aude de afară, din locul în care oamenii și-au pus religiile drept scuturi, sub ele au pus întreaga ură pentru semenii care stau sub umbre de culori diferite undeva se aude un cântec cu versuri culese dintr-o carte sfântă, căci sfințenia e plină de dragoste, nu-i așa?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate