Nora îmi scrisese pe un colț de hârtie adresa și numărul de telefon pentru situația în care aș simți nevoia s-o vizitez. Bineînțeles, trebuia să se întâmple după ora 19, când ieșea de la serviciu. Nu avea pe nimeni care să mă importuneze, fiindcă locuia singură, iar cu bărbații avea o regulă strictă, impusă și de proprietara garsonierei: mergea ea la dânșii. Pentru mine făcea o excepție. O cunoscusem la barul acela, „Bla-Bla”, din centrul orașului, într-o seară friguroasă de toamnă, când o luasem cu mașina și o dusesem să-și vadă mama la spital. Gestul meu o marcase profund și începuse să mă scruteze din spatele tejghelei cu alți ochi, sfârșind prin a se îndrăgosti de mine. Știa că nu beau decât apă plată, lucru pe care îl aprecia foarte mult, având în vedere că mai toți clienții ei, cu state vechi acolo, erau bețivi inveterați. Nora era o femeie frumoasă, ca o actriță de cinema, terminase facultatea de ecologie, dar nu-și găsise un loc de muncă decent în domeniu, deși trecuse prin paturile mai multor profesori universitari și afaceriști. Trebuia să recunosc că-mi plăcea și mie, deși nu era genul meu, dar nu m-aș fi dat în lături să mă culc o dată cu ea. Într-o seară îmi mărturisise că nu se omora după sex, contrar opiniilor exprimate de admiratorii ei turmentați, considerându-l un aspect traumatizant și degradant al vieții femeii. Aproape toți bărbații erau misogini, perverși, dictatori, orgolioși, nestatornici, lăudăroși, egocentriști, paranoici, niște catastrofe. Nu merita să te încurci cu ei.
Telefonul mă aduce cu piciorele pe pământ. E chiar Nora.
- Am uitat să-ți spun ieri că de azi sunt în concediu.
- Începusem să-mi fac griji!
- Bănuiam eu. De asta te-am sunat! Să știi că nu plec nicăieri dacă-ți trece prin cap să-mi faci o vizită!
- Plec spre tine chiar acum, îi răspund. Pune ibricul la fiert!
Nu cunosc orașul prea bine, iar partea istorică, cu străduțe înguste, terase cu prelate impermeabile și clădiri de epocă, îmi e complet străină. Mai încercasem imediat după mutare să dau o raită pe acolo, dar prietenii mă sfătuiseră să renunț, locul fiind înțestat de interlopi, drogați, cămătari, curve, proxeneți ori de grupuri de „ băieți deștepți”, care urmăresc pe nou-veniții de cum intră în centrul vechi pentru a-i prăda.
Iau un taxi, dar taximetristul nu pare prea încântat.
- Vă duc până la barieră! Mai încolo vă descurcați singur! Ultima dată abia am scăpat cu mașina întreagă și cu capul întreg
- Dar ce-i acolo? întreb.
- Șerpărie.
Mă lasă la „Barieră”, un braț mobil cu trecere la nivel cu calea ferată, delimitând, probabil, un cartier cu același nume și-mi urează noroc. De o parte și alta a străzii principale, din care pornesc alte zeci de străzi mai mici, văd multe case la curte cu terase și grădini, dar și mulți oameni, de tote vârstele. Mă opresc la prim terasă cu scaune din plastic să beau o cafea. Imediat un grup de tineri se așează la mesele din jurul meu ca din întâmplare. Ospătărița îmi aduce cafeaua și-mi face un semn din ochi.
- Ai grijă la derbedeii ăștia! Te lasă lefter înainte să bagi de seamă!
Îmi bag portofelul între cămașă și vestă, prefăcându-mă că am scăpat jos pachetul de țigări, în momentul în care un tânăr în pantaloni și geacă din piele se așează la masa mea.
- Nu vrei niște pastile extasy? mă întreabă direct. Am și hașiș, marijuană, cocaină, tot ce vrei!
- Nu, mulțumesc. Nu consum droguri.
- Le dau ieftin, frate!
- Nu mă interesează.
- Poate vrei o fată de 15 ani?
- Nici vorbă.
- Cum ziceai că te cheamă?
- Virgil.
- Mie mi se spune „Sandokan ”, așa că n-o face pe șmecherul cu mine! Cumpără ceva dacă nu vrei să te fac praf! Ești nou pe aici?
- Da.
- Cu ce treburi, dacă nu te superi?
- Sunt în trecere.
- Trebuie să plătești taxă de protecție! 100 de lei.
- Nu, zău! Vrei să sun la Poliție?
- Numai să-ți răspundă cineva! mi-o întoarce individul, bătând, totuși, în retragere.Să nu te bazezi niciodată aici pe Poliție! Sunt mână în mână cu noi!
Vorbește ceva cu ceilalți și se face nevăzut. O iau și eu din loc. Indivizii se țin după mine fără să se mai ferească.Niște fetițe de țigan care se joacă pe drum mă înconjoară gălăgioase. Una mai îndrăzneață mă apucă de mână.
- Nene, nu vrei să-ți fac o „clanță”?
- Nu, mulțumesc. Nu port ușa cu mine.
Râde.
- „Clanță” înseamnă să ți-o sug pentru 10 lei!
Le fugăresc scârbit de atâta degradare umană. Din casa de peste drum iese un țigan masiv cu un par în mână. Mă apucă de reverul hainei și mă ridică până la nivelul ochilor săi.
- Ce ai cu fetele mele, bă!
Îi explic chestia cu „clanța” în timp ce el mă scutură tot mi tare.
- Și ce vezi tu rău în asta? Câștigă și ele un ban! Cară-te dracului de aici că-ți pocesc mutra!
Nu stau prea mult pe gânduri după ce iau din nou contact cu pământul. O femeie care asistase la spectacol îmi taie calea.
- Apreciez ce le-ai zis mucoaselor alea! Ar trebui să meargă la școală. Nu intri puțin la mine să bem o cafea?
- Tocmai am băut una.
- Vorba vine, bre, nu la cafea mă gândeam. Stau singură și fac ce vrei tu pentru 100 de lei!
- Când te-ai spălat ultima dată?
- Să mă pupi în fund, boule!
Îmi văd de drum îngrozit de oferta femeii. Mă sună Nora.
- Ce faci, nu mai ajungi? Pe unde ești?
- Observ o biserică acoperită cu tablă de cupru la vreo sută de metri înaintea mea.
- De la biserică, cum mergi înainte, există un sens giratoriu, faci la stânga și cauți strada Câinilor. N-ar trebui să-ți ia mai mult de zece minute!
Până la sensul giratoriu merg pe stradă, deoarece trotuarele sun pline de legume, zarzavaturi și fructe comercializate de cei care stau în zonă. Abia reușesc să trec printre ei și să scap de insistențele lor de a cumpăra, de cele mai multe ori amenințătoare. Văd în, sfârșit, sensul giratoriu cu un polițist de la circulație. Mă apropii de el și-i spun povestea cu traficantul de droguri și fetițele de țigan.
- Vrei să depui o plângere?
- Așa mă gândesc.
- Atunci mergem la secție, nu-ți pot lua declarația pe stradă!
- Mergem.
Polițistul o ia înainte cu pași largi și dă câteva telefoane. Secția e la câțiva pași. Intrăm într-o clădire mică, cu două camere: o cameră, biroul de anchetă al polițistului, altă cameră, celula pentru reținuți.
- Ia loc și scrie!
Mă execut. În timp ce scriu în secție intră băiatul cu geacă neagră de piele și prietenii lui. Polițistul îi percheziționează minuțios.
- Omul ăsta zice că i-ați oferit spre vânzare droguri și aveați în intenție să-l jefuiți!
- Știi bine, șefu, că suntem băieți serioși, îi răspunse individul în geacă. El ne-a oferit hașiș și marijuana!
- Perchiziționează-l atunci!
Individul mă cută prin buzunare, sub haine, în pantofi. Nu mult după acea depune pe biroul polițistului portofelul meu și câteva pliculețe cu substanță albă.
- În afară de portofel nu știu de unde au apărut astea! Cred că mi le-a plasat Sandokan!
Polițistul se uită la ceilalți.
- L-ați văzut pe Sandokan plasând ceva?
- Nu, șefu! răspunseră aceștia în cor. Tipul ăsta minte de îngheață apele!
- Și eu cred la fel, admise polițistul, am stat tot timpul cu ochii pe el. Ce ai de spus în apărarea ta, străinule?
- Am spus ce aveam de spus.
În timp ce polițistul golește pe masă portofelul apar și cele cinci fetițe de țigan, numai că acum erau de patru ori mai multe.
- Să spună una dintre voi ce s-a întâmplat! le ceru polițistul.
- Ne-a pipăit, șefu, răspunse una dintre ele, apoi ne-a propus să mergem cu dânsul. L-a văzut și tata!
În portofel aveam vreo cinci sute de lei, cartea de identitate și un extras de la bancă.
- Sigur ăștia sunt bani de pe droguri, mormăi polițistul, astfel că am să-i redistribui părților vătămate. Fetițele primesc 200, Sandokn 100, iar ceilalți 300. D-ta, domnule Virgil Codrescu vei petrece noaptea în celulă, iar mâine vei fi prezentat la Parchet.
Sunt mut de stupefacție și nu protestez când polițistul încuie ușa celulei după mine. Sandokan nu se atinse de telefon, așa că pot. s-o sun pe Nora. Îi explic succint ce s-a întâmplat.
- Nu-mi vine să cred! zice. Îl cunosc pe polițist și pe băieții ăia, dar nu-i credem în stare de așa ceva. Dacă a făcut raport, cum bănuiesc , nu se mai poate face nimic. Roagă-te ca judecătorul să nu-ți dea 30 de zile de arest preventiv și cinci ani de arest cu executare, fiindcă n-ai mai ajunge niciodată la mine.
- Da, se pare că drumul spre tine e fără sfârșit...