Arestare à la Kafka

Doamna Aurora Cernat fusese, probabil, blestemată de vreun iubit, pentru cine știe ce faptă urâtă - nici ea nu le mai ținea minte pe toate! - fiindcă la scurt timp de la cazare în Pensiunea „Paradis”, se trezi cu un polițist la ușă. Normal ar fi fost ca domnul Codrin, proprietarul, care ședea cât era ziua de lungă la recepție, s-o fi înștiințat telefonic, dar de data aceasta n-o făcuse, ceea ce nu-i veni tocmai la îndemână. Deși polițistul suna încontinuu mai rămase câteva minute în pat. Ușa din fața camerei sale era întredeschisă, semn că vecina Lucreția, cum i se prezentase, aștepta nerăbdătoare un subiect de bârfă pentru ziua în curs. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, frumoasa doamnă de la nr. 9 - denumire care intrase deja în vocabularul bărbaților din „Paradis” - nesuferitul Codrin uitase să-i aducă micul dejun la ora fixată, adică la opt. Trase destul de energic de șnurul de mătase, apoi deschise ușa.
Bărbatul, un tip mușchiulos, foarte tânăr, îmbrăcat în tricou și pantaloni scurți, o întâmpină cu un zâmbet.
- Ai zis că ești polițist? îl luă ea la rost, făcându-i, totuși, loc să intre. Nu l-ai văzut pe Codrin?
Omul se făcu că nu auzise niciuna din cele două întrebări, considerând că nu era cazul ca femeia să-l ancheteze pe el, polițistul judiciarist, și nu invers. Mai mult, observă fața lungă a doamnei Lucreția, de la apartamentul vecin, care părea dezamăgită de lipsa lui de fermitate în fața unei „cocote sclifosite”. Aurora Cernat împinse cu piciorul ușa după dânsul.
- Să nu se mai zgâiască toate țațele la fundul meu! adăugă ea în culmea furiei.
Polițistul se așeză stingher pe marginea patului.
- Stați liniștită, sunt obișnuit cu asemenea chestii! Nu merită să puneți totul la inimă!
- Mulțumesc pentru sfat, domnule, i-o reteză ea tot mai înfuriată, dar ar fi timpul să-mi arăți o legitimație!
- Și eu care credeam că sunteți o doamnă înțelegătoare! Să știți că sunt animat de cele mai bune intenții!
- Adică?
- Mă gândeam să vă scutesc de calvarul unei percheziții corporale, însă n-am de ales.
Chiar în clipa aceea intră proprietarul pensiunii cu o tavă acoperită în mâini.
- Mii de scuze, frumoasa mea doamnă, se lamentă el, am venit personal să vă aduc micul dejun și să vă asigur că nu se va mai întâmpla niciodată! Domnul polițist a insistat să nu vă anunț din motive de procedură, habar n-am ce înseamnă asta!
- Lasă tava și ieși! îi porunci tânărul în pantaloni scurți. Nimeni nu are voie să pătrundă aici!
- Doamne, murmură femeia, făcând ochii mari. N-am omorât pe nimeni!
- Asta hotărăsc eu, doamnă. Aveți arme asupra dvs.?
- Doamne ferește! Nici nu știu să folosesc o armă!
- Toate spuneți la fel, cunosc placa. Trebuie să vă percheziționez! De obicei o face o femeie, dar momentan nu avem niciuna. Sunteți de acord să vă perchiziționez eu?
- Pot să refuz?
- Nu. Nu dă bine la imagine!
- Bine, accept, se hotărî ea, blestemându-se în gând că nu-și trăsese chiloții înainte de a-i deschide.
Pe de altă parte, în furoul transparent în care dormise, nici nu ascundea prea mare lucru, astfel că nici nu mai conta.
Polițistul îi desfăcu mai întâi coada, împletită în coc, susținând că acela era locul cel mai susceptibil de ascuns dovezi, apoi îi palpă îndelung sânii, fesele, despărțitura dintre ele, destul de adânc, sfârșind prin a-i introduce degetul mare în vagin.
- Ehei, ce faci? protestă ea. Doar nu…
- Nici nu vă imaginați câte chestii se pot ascunde aici! îi mărurisi el, întârziind „căutarea” în mod nejustificat. Ziceți mersi că nu v-am pus și cătușele! Acum să mă uit un pic și în garderoba dvs.!
- N-ai decât, dar înainte de asta, poate îmi spui de ce sunt acuzată?
Pe fața bărbatului apăru o expresie de mâhnire.
- Bine că nu-i colegul meu aici, fiindcă s-ar fi supărat foarte rău. Eu, cel puțin, încerc să vă fac arestarea cât mai ușoară, iar dvs. nu apreciați deloc efortul meu! Altul v-ar fi pus cu burta la pământ, v-ar fi încătușat și v-ar fi dus la mașină cu mâinile la spate, ca pe un infractor periculos! Actul de acuzare, dacă nu știați, se comunică de către procuror. Noi îndeplinim doar o procedură! adăugă și deschise ușa șifonierului. Nu mică îi fu mirarea când descoperi câte lucruri de ținută vestimentară feminină se aflau înăuntru. Luă la rând fiecare piesă de pe umeraș, examinând-o pe toate fețele cu atenție, uneori chiar exclamând sau fluierând de admirație, apoi o așeza jos, în mijlocul camerei.
- Păcat de ele! îi spuse într-un târziu. Procedural trebuie să le duc la secție, unde vor fi depozitate într-un spațiu inadecvat. Mișună moliile și șobolanii pe acolo, iar procesul dvs. poate dura și câțiva ani! Vă sfătuiesc, pentru binele dvs., să le dați de pomană cuiva!
- Mă sperii, domnule polițist, dar de ce crezi că va fi un proces?
- Pentru că sunt aici, Doamne iartă-mă, de câte ori să vă spun? Știți la ce m-am gândit, reluă el ideea inițială, mai bine i-ați dărui garderoba asta soției mele, care este aproximativ cât dvs.! Vă dăm și niște bani!
Femeia rămase perplexă. Nici în visele ei cele mai negre nu i se întâmplase așa ceva, să fie arestată și percheziționată, mai mult decât umilitor, de un flăcăiandru libidinos, care acum îi umbla printre lucruri și-i zugrăvea viitorul în cele mai sumbre culori.
- Am să-mi sun o prietenă pentru haine! articulă ea într-un târziu. N-ai d-ta atâția bani cât costă o rochie de firmă, darmite toate celelalte!
Polițistul ridică din umeri și săltă capacul de pe tava adusă de proprietar.
- Ia te uită! se minună ca un copil, înfigându-și degetul mare în felia de tort, apoi în gură, reținând cu buzele țuguiate ciocolata lipită de deget. Nu-i tocmai în regulă, dar eu vă permit să luați micul de jun!
- Mi-ai tăiat tot cheful! Poți să-l mănânci d-ta, după ce, desigur, te speli pe mâini!
- Mulțumesc.
Se prefăcu că nu înțelege chestia cu spălatul pe mâini, punând accent pe prima parte a propoziției. După ce termină de mâncat, se întoarse cu fața la dânsa.
- Dacă-mi permiteți să v-o și trag o dată, aș zice că serviciul este complet!
- Ce-ai zis?
- Ce-ați auzit! Nu se știe când veți mai avea ocazia! Și nu uitați că v-aș putea pune o vorbă bună pe lângă procuror, care-mi este unchi!
- Crezi că este cazul?
- Musai! Nu vă jucați cu focul! La câte am văzut eu, aș zice să nu ignorați nicio mână întinsă!
- Atunci trage-mi-o, ce mai aștepți! De asta ai venit în pantaloni scurți?
- La arestări întotdeauna mă duc în pantaloni scurți, stați liniștită!
Nu-și dădu seama dacă ea era peste măsură de provocatoare ori dacă el avea o problemă, fiindcă lucrurile se consumaseră aproape înainte de a începe.
- Ați auzit și dvs. bocancii colegului meu pe scări? bătu el în retragere destul de jenat, de altfel Să știți că e fratele procurorului!
Individul, un bărbat trecut de cinci zeci de ani, buhăit și mătăhălos, se opri în mijlocul camerei.
- Văd c-ai început percheziția fără mine! spuse pe un ton afectat. Să nu se mai repete că mă supăr! Doamna ce are de spus?
- Ce să spun! răspunse femeia. Am fost de acord cu tot ce mi-a cerut colegul dumitale, numai să fie bine!
Polițistul cel tânăr îi șopti la ureche să fie amabilă și cu el.
- Sper că nu ai nimic împotrivă să mai verificăm o dată!
Femeia clătină din cap.
- Nu, de ce-aș avea!
Bătrânul se descheie la vestonul cu nasturi metalici, aurii, își scoase pistolul, bastonul, spray-ul lacrimogen, pantalonii, oferindu-i, în final, o priveliște de-a dreptul terifiantă.
- Colegul meu e cam superficial, comentă el răgușit, dar rezolv eu!
- Roagă-l să se uite în altă parte!
Nu putea concepe că făcea acele lucruri stupide fără să știe de ce, lăsându-se antrenată într-un scenariu horror, greu de închipuit. Auzise despre tot felul de întâmplări halucinante, petrecute în timpul urmării penale, dar aceasta depășea orice limită. Purtarea celor doi polițiști venea să-i confirme temerea. Când faci asemenea lucruri, cu o asemenea degajare, sigur ai în spate un sistem la fel de ticălos.
- Pune-ți un halat pe tine că nu te putem duce așa! o dojeni polițistul bătrân, după ce se reechipase, la rându-i. Cred că înțelegi că n-ai voie să spui nimănui nimic din cele petrecute aici, nici procurorului, fiindcă n-ai probe și poți fi acuzată de mărturie mincinoasă! Cuvântul tău împotriva cuvântului meu și al colegului!
- Nici nu mă gândesc, devreme ce am făcut-o de bunăvoie. Aș vrea să știu numai cât de gravă e acuzația care mi se aduce.
- Sincer, nu știm, spuse bătrânul, dar presupunem că este foarte gravă, dacă ne-au trimis pe amândoi! De regulă, merge numai unul!
- Fratele nu ți-a spus nimic?
- Frați suntem în afara orelor de serviciu. E drept că uneori mai facem și excepții, cum se va întâmpla, probabil, și acum, dar să nu te bazezi pe asta! Ce-ai hotărât cu hainele?
- Am zis că vreau să dau un telefon unei prietene!
- Nu se poate. Telefonul este considerat probă și nu-ți pot permite să-l folosești, oricâtă bunăvoință aș avea.
- În cazul acesta vi le las vouă… dacă îmi promiteți să mă ajutați.
- Mai încape vorbă! Vom face tot ce putem, scumpă doamnă! Nu uitați că noi suntem, totuși, niște mici executanți, fără prea multe cunoștințe juridice. Compensăm prin relații, ceea ce s-ar putea să vă ajute hotărâtor. Acum trebuie să mergem la Parchet!
Vecina Lucreția ieșise cu totul din spatele ușii, bârfind cu alte Casandre, cazate la același nivel, în timp ce ea, încadrată de cei doi polițiști, trecu fără să clipească în revistă toată suflarea pensiunii. La un moment dat, cineva o gratulă cu epitetul „infractoareo”, urmat de altele și mai tari cu referire la moralitatea ei discutabilă.