agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 362 .



va urma de-ar fi să poți
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [TEGO ]

2023-11-26  |     | 



de-ar fi să poți te-ai întorce
către unde ai fi vrut să ajungi atunci când ai pornit
drumul l-ai citi pe harta cicatricelor pe care le porți
uneori
viața te-a strâns ca o sârmă ghimpată
sărutul ei binecuvântat l-ai primit
uimit de-a sa dulce durere

te-au prins în horă
așa cum o frunză este purtată de vânt
în jocul amețitor al vârtejului
tu priveai la muzica lumii
alții o ascultau
pe tine niciunul
așa ai ajuns să ascunzi vorbele-n cuvinte

pentru tine cuvintele aveau culoarea tăcerii

de-ar fi să poți ai prinde plânsul într-o vârtelniță
de unde să-l depeni într-un sul pe mână pe cot
cum făcea bunica cu lâna toarsă
să nu-ți mai fie nod în gât alint să îți fie
de dor
de amintire
de bucurie
nimic mai mult

timpul lacrimilor l-ai păstrat pe un alt drum
pe hartă
neînsemnat

de-ar fi să poți să asculți cântecul
ai alege descântecul
purtat de mângâierea credinței că vorbele pot ajunge
până dincolo de nori
dincolo de stele
dincolo de marginea oricărei închipuiri
și-apoi
ar veni înapoi
purtând cu ele
vindecarea

ai ști că a ta e pe drumul de dus
unde te-ai întoarce să îți fie de leac

de-ar fi să poți



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!