voi căuta
până când, obosit,
cu genunchii prinși între scoarțe
și palmele crescute în adânc,
voi alege să pot

las întrebărilor drumul meu
și durerile le alin
cu bucuria copilăriei din mine,
încăpățânată să întrebe mereu
de ce

am primit să fiu Moșul
și încă mă mai furișez
să las sub brad ceea ce pot dărui,
dar nu am uitat să-l aștept,
să-l pândesc, să-l surprind...
și încă aș vrea să pot vorbi cu el,
să-l întreb
de ce

ai îmbătrânit, copile, dar n-ai uitat să copilărești
renii zboară, dar nu pot să treacă peste zidurile din suflete
și nici nu pot deschide porțile,
chiar dacă în spatele acestora sunt ochii limpezi și triști

eu doar împart bucuria dăruită, răspunse el