agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-12-31 | |
de fiecare dată când cumpăr o haină
mă întreb dacă mi se va da timp să o port să ieși din iad nu-i de-ajuns dacă n-ai pe cineva să-ți ia locul unii spun că nu-i sănătos cum gândesc și că ratez esența frumoasă a vieții eu le răspund altfel te bucuri altfel trăiești când n-ai îndoieli că viața nu e a ta așa cum cea mai bună mâncare e aia moca zilele cele mai bune sunt alea primite pomană de sufletul morții [...] zgomotul trupului prăbușit pe ciment ca sunetul cojii de ouă roșii ciocnite în glumă cu un ou fals de lemn sau ca țeasta greviștilor socialiști pe care Mussolini a pus temelia bisericilor de manganello și panica uluitoare când simți cum căldura se scurge din corp ca atunci când înțepi un pachet vidat de cafea cafeaua țâșnește cu forță și se pierde în toate direcțiile [...] sunt zile în care îți vine să crezi că Dumnezeu sigur arată ca oamenii care te salută pe stradă dar nu-i recunoști pentru că soarele te orbește și zile în care se topesc trupuri sub ochii tăi cum se topește nifedipina sub limbă până la urmă suntem oameni doar pentru că ne agățăm de viață și de ai noștri ca atunci când îți cumperi încălțăminte de firmă și tot amâni să o porți în speranța cretină c-o să te țină mai mult
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate