dintre toate așteptările pe care le-am întâlnit
ultima așteptare a fost cea mai grea
mereu ultima

așteptarea bunicii
m-am întâlnit cu aceasta atunci când ea
o femeie fără școală cu un trup osos și zdravăn
așa îmi părea
o stâncă clădită atât de bine încât să nu se macine
precum calcarul sub șiroaiele de lacrimi
căci vă spun
în bunica sigur era un izvor de dor de milă și apăsare
așteptarea ei
să vă rugați maică
să nu furați să nu mințiți și să fiți oameni buni

așteptarea mamei
o femeie în care ruginise cuiul speranței pe care și-l bătuse adânc în inima ei mare pe care o purta în trupul său mic dar puternic
să învățați că pentru voi învățați
că eu am făcut numai patru clase
că ai mei n-au avut să mă ție la școală
să termin și eu măcar șapte clase
acum eram învățătoare ca Stanca lu Niculae...
hai mamă
mă îndemna în timp ce lua caietul
de pe coperta căruia mă urmărea la tabla înmulțirii
care mi se părea cu atât mai grea
atunci când afară copii băteau mingea
așteptarea ei
să terminați mamă o școală
o profesională să aveți meserie
și care veți fi în stare
să terminați un liceu ca să ajungeți și voi oameni mari
ca domnii ăia

pe atunci nu aveam așteptări
dar aveam niște griji care nici nu prea erau ale mele
erau la grămadă
ca nu cumva
virusul ăla despre care tot auzeam că se transmite prin perfuzii transfuzii și alte fuzii
să mă afle
dar și grijă de ciuperca aia
care ne pricinuia găuri prin ozoane
și ne pricopsise cu niște măști hidoase prin debarale
ba și cu niște buncăre pe sub blocuri și case
dar și cu obiceiul ca periodic să ne pipăie unii pe la gușe
să vadă dacă ne trebuie iod

apoi...

acum am învățat să nu mai am așteptări
doar să caut să înțeleg cum au devenit așteptările
cum astăzi bunicile își caută nepoții pe meleaguri îndepărtate și îi mângâie atingând ecrane
cum o mamă privește trupul de cristal al copilului
pe care încă îl mai aude spunându-i la telefon
eu mă arunc mamă...

pare un vuiet din care
aud șoptit
să te aștepți să se rupă blestemul
copile