agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 92 .



Alături de cel captiv în trup
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [TEGO ]

2024-02-26  |     | 



- Sunt eu.
Auzindu-mi vocea nu s-a mai ferit.
Încordarea, pe care o simțisem în palma lui, s-a retras ca o limbă de melc.
Aveam voie să-l mângâi și mai mult de atât, aveam nevoie de asta.
Ochii săi priveau mai departe decât lumile atinse vreodată.
Vreo lume albastră, îmi închipuiam, fără să știu de ce n-am ales altă culoare.
Poate albastrul ochilor săi peste care se alintau din când în când pleoapele într-o clipire leneșă,
poate asta m-a făcut să gândesc că lumea aceea ar fi albastră.
- Ce mai faci?
Știam că îmi va răspunde târziu, peste o săptămână ori peste un an,
dar eu aveam să aștept, ca și când de acel răspuns ar fi depins pasul următor,
pasul meu, care nu a mai umblat pe cale de când tăcerea a prins drag să pună stăpânire pe el.
El, cel care ar fi avut atâtea de spus!

Unde se pierd pașii ființei din om? Îl vezi ca pe o sculptură de apă și țărână din care demiurgul și-a luat suflarea înapoi, atunci când malurile s-au surpat și râurile din el și-au schimbat cursul, au inundat trupul și-au sufocat sâmburii rațiunii.

Nici nu știi ce să faci, să te rogi sau să blestemi.
Alegi să plângi.
Lacrimile-ți curg pe obraji și prin ele lumea se vede altfel.
- Ce faci, plângi? Mă întrebă în timp ce se ridică și, ținându-mă de mână, mă invită să-l urmez.
- Nu mai plânge. Uite ce frumos apune soarele! În spatele acelui apus nu există tăcere.

Nu mai plâng. Apusul se transformă în chipul pe care ochii albaștrii privesc către o lume de dincolo de soare.
Acum știu! Lumea lui este dincolo de flăcările care ard în mine. Plâng, să le sting, uneori, să putem fi împreună, chiar și numai efemer.



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!