s-a mai potolit dogoarea câinelui
i-am dat drumul cu zgarda lui
am legat cărămida din vatră
ascunsă sub funingine mai respiră
un miez de tăciune pulsează
ultimul trosnet adus din pădure
urlă în norii fumurii
corbii se-nalță-n prin smog
s-atingă cornul lunii albastre
din zale de piatră
sfărâmat este lanțul
așchiile rup din carne
la tot pasul
pământul soarbe-n adânc
sângele se cerne apoi
e scuipat s-ajungă-ntre stele
noaptea pe ducă mestecă-n zori
cântec de cocoși atârnă prin văi