mi-am imaginat că sunt singur
și singur am devenit
ca într-o profeție
despre ceea ce a fost înainte să fie

cum tot ceea ce este s-a șters rând pe rând
precum aburii de pe oglindă
și-a rămas dovada c-a fost
doar un punct nemărginit și în el un chip
împreună ocupau tot locul

atunci au fost stinse toate luminile
și-n oglinda oarbă
au devenit nevăzute cele ce-au fost

de la atâta întuneric punctul a plesnit

de-atunci ceața a acoperit oglinda
în adâncul ei a rămas chipul care privește tăcut
la cum se lățește punctul

doar cei care cred că este acolo
îl mai simt

ca într- un vis
despre ce are să fie după ce a fost