Alarma mă scoate pe loc din sărite,
E-o junglă sonoră ca-n răget de lei...
Picioare de plumb, pupilele mărite,
Inima sare ca arsă de foc și scântei...
Apoi, totul pare-a reveni la normal,
Girofarul învârte umbre pe drum,
Motorul turbează ambalat infernal,
La foc să ajungem, nu la scrum...
Ne țipă în sânge adrenalina,
Spre alt grav necaz-nu-i unul la fel-
Ne duce cu mare viteză mașina,
Cu toți încordați în de nobilul țel...
Avem o singură mare dorință:
Să stingem secunda în loc,
Vieți să salvăm din suferință,
Din gheara demonilor de foc...
De-ar fi să ajungem secunda din urmă,
Să fim cu-o secundă înaintea ei...
Cauciucurile asfaltul îl scurmă,
Arcurile țipă la cât suntem de grei...
Demonice flăcări spre Lună urcând
Crepusculul Iadului ce fața-și se-arată, Nerăbdarea și nervii la maxim se-ntind,
Acțiunea, sigur, va fi de durată...
Șerpii cu apă în noroaie mustind,
Vopseaua clocotește pe autospeciale,
Jeturi pulverizate în plasă cuprind
Aripile îngerilor de foc, infernale...
Într-un târziu abia tăcerea se lasă,
Jăratecul din cenușă încă mai urlă,
Focul nu a ajuns, totuși, la casă,
A mistuit doar o pârlită de șură...
A fost mai ușor decât am crezut,
Spunem așa de fiecare dată
Când lucrul ne este bine făcut...
Zâmbim cu încredere-n soartă!
Dar soarta adesea ne este haină
Și-n clipe cumplite ne poartă,
Ne lingușește precum o felină,
Dar într-o zi nu ne mai iartă...
Așa au plecat unii buni dintre noi
Când totul părea doar o rutină...
Într-o clipă de foc s-au stins... Sunt eroi
Cu suflete mari și soldă puțină...
De-ar fi să ajungem secunda din urmă,
Să fim cu-o secundă-naintea ei...
Dar secunda pe secundă se curmă
Prea ușor pe cât suntem zilnic de grei...

Emilian Lican-,,Șoaptele destinului", Editura Națiunea, București-2014
Revizuit: 10.05.2024